Guvernul nu a trimis niciun reprezentant de la București la Consiliul Afaceri Generale (CAG) ținut luni la Bruxelles, după ce a decis că ministrul delegat pentru afaceri europene nu mai reprezintă România la aceste întruniri.

Luni sunt programate două întruniri ale Consiliului Afaceri Generale. La prima (pentru articolul 50), în care Michel Barnier, negociatorul șef al UE, prezintă stadiul negocierilor cu Marea Britanie privind Brexit, România este reprezentată de Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE.

A doua sesiune, în format complet, este programată pentru 12:00, ora României, și are pe agendă subiecte precum procedura articolului 7 pentru Polonia și Ungaria, dar și prezentări din partea președinției austriece și a viitoarei președinții române a UE privind semestrul european. De asemenea, în cadrul Consiliului, miniștrii din statele membre UE vor discuta și despre viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027, un subiect care va ocupa un loc de frunte în agenda Președinției române a Consiliului UE în prima parte a anului viitor.

În ședința de Guvern de vineri, printr-o dispoziție a premierului, atribuțiile legale ale ministrului delegat pentru afaceri europene referitoare la reprezentarea și gestionarea dosarelor CAG (Consiliul Afaceri Generale, la care participă miniștrii de afaceri europene din statele membre) vor fi îndeplinite și asigurate de acum încolo de un alt reprezentant al Guvernului. „În acord cu instrucțiunile primite la nivel ministerial, toată documentația pregătită pentru buna reprezentare a intereselor României a fost deja înaintată celor desemnați să participe”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Departamentului Afaceri Europene, din cadrul MAE.

Mesajul nu precizează însă cine reprezintă interesele României în Consiliu.

După încheierea reuniunii CAG - art. 50 și începerea CAG, Ministerul de Externe a precizat că România e reprezentată de ambasadoarea Luminița Odobescu:

"La reuniunile Consiliului Afaceri Generale (CAG și CAG - art. 50) care au loc astăzi, 12 noiembrie 2018, la Bruxelles, România este reprezentată de către reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană, ambasador Luminița Odobescu".