Plenul reunit al Parlamentului a aprobat numirea lui Mihai Busuioc în rolul de președinte al Curții de Conturi.

Actualul secretar-general al Guvernului este considerat un apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea, care, totuși, a insistat că va numi la șefia Curții de Conturi o persoană independentă. 

„Știu că sunt colegi de partid de-ai mei care poate sunt supărați că eu n-am dat curs la o negociere politică și să discutăm și în partid (...) Dar vreau să vă spun ceva - cel mai important lucru este ca acești oameni și următorii doi care vor veni să nu aibă nicio dependență politică. pentru că ei nu trebuie să facă ceea ce au făcut alții de dinainte, inclusiv membrii PSD”, a spus Liviu Dragnea în timpul ședinței de miercuri a Parlamentului.

În schimb, senatorul liberal Florin Câțu l-a acuzat pe liderul social-democrat că a înscris Curtea de Conturi în PSD ca „să poată fura în liniște și să nu răspundă penal”.

Busuioc a primit un mandat de nouă ani la șefia Curții de Conturi, instituție care verifică cheltuielile făcute de autoritățile publice, pentru a-l înlocui pe Nicolae Văcăroiu, fost premier și fost președinte al Senatului din partea PSD. În funcția de vicepreședinte al instituției a fost numit Nicu Marcu, iar Aurel Dumitru a fost numit consilier de conturi.

De asemenea, Parlamentul a ales și președintele și vicepreședintele Autorității de audit din cadrul Curții de Conturi, în persoanele lui Florin Tunaru și Lucian Dan Vlădescu.

Deputatul PNL Gigel Știrbu a susținut că în numirea acestor consilieri de conturi nu au fost respectate cutumele parlamentare, scrie Agerpres.

„Fiecare dintre dumneavoastră ați insistat ca această instituție (Parlamentul - n.r.) să beneficieze de sprijinul și respectul cetățenilor României. (...) Dacă noi nu respectăm cutumele împământenite de 27 de ani în această instituție, ce pretenții avem la ceilalți cetățeni să acorde respectul cuvenit instituției? (...) Înțeleg logica pe care o folosiți domnule Liviu Dragnea. Există două paliere ale acestei logici: acaparați toate instituțiile statului, urmează probabil BNR, (...) Curtea Constituțională ați ocupat-o, ANRE este ca și ocupat, acum Curtea de Conturi. Ce urmează?”, a spus Știrbu, la dezbateri, în plenul Parlamentului.

Potrivit deputatului PMP Eugen Tomac, Curtea de Conturi, instituție extrem de importantă, „ar trebui să iasă din logica execuțiilor politice”.

Deputatul USR Claudiu Năsui a afirmat că audierea de marți a candidaților pentru Curtea de Conturi "a fost un simulacru", pentru că aceștia nu au avut timp să răspundă întrebărilor.

„Dacă doriți să măriți respectabilitatea acestei instituții, dacă doriți să aveți credibilitate în ochii oamenilor, niciun cod de conduită nu o să schimbe lucrul acesta, ci atitudinea dumneavoastră. (...) În plus, vă întreb dacă vi se pare normal, ca partid aflat la guvernare, să nu existe niciun membru al opoziției într-o instituție de control așa cum a reieșit din algoritmul politic”, a transmis Năsui, în plenul reunit.