Plenul reunit al Parlamentului a adoptat vineri, cu 275 de voturi "pentru", 122 de voturi "împotrivă" și două abțineri, Legea bugetului, după o săptămână în care aleșii au stat și 14 ore pentru a dezbate și adopta amendamente.

La votul final a participat și premierul Viorica Dăncilă, alături de Cabinetul său de miniștri. Liderii Coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au fost și ei prezenți în plen. 

PNL, USR, PMP și Pro România au criticat dur bugetul de stat.

Una dintre modificările importante la Legea bugetului a fost făcută printr-un amendament al PNL care prevede majorarea alocațiilor copiilor.

Astfel, alocațiile copiilor până în 2 ani vor fi majorate de la 200 la 300 de lei, ia alocațiile copiilor între 2 și 18 ani vor crește de la 84 de lei la 150 de lei. Majorările intră în vigoare de la 1 martie 2019.

Amendamentul a fost susținut în plen de deputatul PNL Robert Sighiartău și a fost adoptat cu 123 de voturi "pentru", 119 voturi "împotrivă" și o abținere. Imediat după vot, liberalii au început să aplaude. 

Amendamentul a fost respins inițial în Comisiile reunite de buget-finanțe, iar după votul de joi din plen, PSD a cerut pauză pentru consultări. PSD-ALDE au oferit împreună șase voturi acestui amendament, dar nu se știe dacă au votat din greșeală sau nu. Imediat după vot, se poate vede că președintele de ședință, Florin Iordache, pare confuz.

Ulterior, Liviu Dragnea a explicat cum va putea statul să suporte majorarea alocațiilor, votată din greșeală, și a propus un amendament, adoptat joi, care prevede majorarea deficitului bugetar de la 2,55%, așa cum prevede inițial bugetul, la 2,76%, tocmai pentru a se putea mări alocațiile.

"Amendamentul rămâne același, dar sursa de finanțare (a alocațiilor mărite - n.r.) o constituie majorarea deficitului bugetar de la 36.156,8 mlilioane lei la 38.287,33 milioane lei. Astfel, deficitul bugetului general devine 2,76% din PIB. După ce legea bugetului de stat va intra în vigoare, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica Legea alocațiilor de stat, pentru a se putea mări într-adevăr alocațiile pentru copii”, a explicat Liviu Dragnea de la tribuna Parlamentului.

Vineri dimineața, PSD și-a asumat meritul privind majorarea alocațiilor și "îndreptarea lucrurilor făcute prost de PNL".

"PSD va crește alocațiile pentru copii și va îndrepta lucrurile făcute prost de opoziție. Într-un demers pur demagogic, cei de la PNL s-au trezit în ultimul moment să ceară majorarea alocațiilor. Dar au făcut-o prost, pentru că nu înțeleg legile și economia: au indicat o sursă eronată pentru aceste creșteri și au greșit la calcule astfel că suma propusă era insuficientă pentru majorările cerute. Mai mult, nu au știut că Legea Bugetului alocă bani doar pentru instituții, nu și pentru drepturi ale persoanelor, cum sunt alocațiile. Deci amendamentul lor la Legea Bugetului era inaplicabil. Guvernul PSD+ALDE va îndrepta aceste lucruri și va emite o ordonanță de urgență care să reglementeze corect majorările de alocații pentru copii", a transmis PSD pe Facebook.

Vineri, la ora 08.00, într-o ședință anunțată pe ulta sută de metri, social-democrații au votat Legea privind plafoanele bugetului de stat, pentru a se putea introduce finanțarea majorării alocațiilor pentru copii.

Astfel, Comisia de buget finanțe s-a reunit vineri dimineața pentru  a vota modificare Legii plafoanelor, prin alocarea a 2,9 milioarde de lei necesari susținerii majorării alocațiilor.

Bani de la Servicii și Finanțe pentru Vitamina D

Șeful PSD a mai propus, iar colegii au adoptat, diminuarea bugetului SRI cu 295 de milioane de lei și alocarea banilor la Ministerul Sănătății, pentru următoarele programe de sănătate: Vitamina D, Panorama și Teste markeri tumorali. 

Totodată, cu 230 de milioane de lei, bani luați de la SRI (150 mil. lei), SPP (50 mil. lei) și SIE (30 mil. lei), parlamentarii au decis suplimentarea subvenției de echilibrare către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru implementarea Programului Diabet juvenil.