Comisiile de politică externă ale Parlamentului au aprobat luni, în unanimitate, un proiect de declaraţie privind susţinerea noului Guvern de la Chişinău, la mai bine de două săptămâni de la debutul crizei.

În declarația Parlamentului României se arată că acesta își "exprimă sprijinul pentru Guvernul legitim al Republicii Moldova, constituit conform votului de încredere acordat de Parlament la data de 8 iunie 2019".

De asemenea, Parlamentul de la București reiterează "sprijinul permanent al României față de aspirațiile europene ale Republicii Moldova și așteaptă un angajament ferm din partea Guvernului pentru continuarea parcursului european, prin implementarea reformelor structurale profund necesare în conformitate cu Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător încheiate cu UE, în măsură să consolideze și să dezvolte construcția democratică de la Chișinău și să aducă Republica Moldova mai aproape de UE".

Totodată, declarația Comisiilor de reunite de politică externă solicită Guvernului României să continue implementarea Parteneriatului Strategic bilateral cu Republica Moldova.

Declarația vine în contextul în care au trecut mai bine de două săptămâni de la criza politică din Republica Moldova.

În timpul crizei, oficialii români s-au încurcat în bâlbe despre situația de peste Prut. Premierul Viorica Dăncilă spunea atunci că "unii s-au grăbit cu declarațiile".

Ministerul de Externe a publicat poziția României privind situația politică din R. Moldova, dar din ea lipsea sprijinul pentru anticipate, enunțat anterior, în nume personal, de șeful diplomației, Teodor Meleșcanu.