Viorica Dăncilă pare atât de necalificată pentru postul de prim-ministru, încât nici nu-și dă seama că după erorile colosale pe care le-a produs ar trebui să plece, a declarat luni, la RFI, eurodeputatul PPE Cristian Preda.

”Asistăm la ceva incredibil, pentru că nu-i vorba despre gafe. O gafă e o eroare pe care o faci, competent fiind și din neatenție, spui o enormitate. Aici nu pare să fie vorba despre așa ceva. Lumea a început să se obișnuiască cu situația în care prim-ministrul produce doar enormități. Nu pare să mai treacă o zi, fără să avem o asemenea veste”, a afirmat luni, la RFI, Cristian Preda.

În opinia eurodeputatului PPE, ”doamna Dăncilă pare atât de necalificată pentru postura de prim-ministru, încât nici nu-și dă seama că după erorile colosale pe care le-a produs ar trebui să plece. Mai sunt și alții vinovați, aici e vorba de instituții, nu de chestiuni personale. PSD de pildă care a susținut o marionetă și nu un om competent are o vină și mi se pare că e incredibil faptul că nimeni din PSD nu spune: ajunge, ne-am făcut de râs, trebuie să modificăm ceva în starea prezentă”.

Preda a abordat și chestiunea Președinției Consiliului UE, pe care România o va deține în prima jumătate a anului viitor, cu un premier care confundă două capitale din Balcanii de Vest: ”Avem nevoie de un premier care să știe unde e. Iată, am ajuns să spunem lucruri atât de simple, că vrem pe cineva în fruntea Guvernului care să nu confunde două Capitale din Balcanii de Vest. Cred că avem nevoie de o soluție și în perspectiva deja pomenitei președinții a Consiliului UE. Doamna Dăncilă se întoarce la Bruxelles ca premier, după ce a fost acolo eurodeputat din partea României și face o asemenea gafă, confundă Podgorița cu Priștina (...). Eroarea este foarte importantă în ordine politică. Nu e în joc o chestiune individuală, personală, e vorba de credibilitatea unui Guvern al unui stat membru al UE. Având în minte această președinție a Consiliului UE, cred că avem nevoie de credibilitate, nu doar în numele nostru, al Bucureștiului, ci în numele Uniunii. Nu ne permitem să asumăm o președinție a Consiliului UE având un prim-ministru care nu știe nici unde se află, nici care-i geografia propriei țări și până la urmă poate, nici cine e, în ordine politică vorbesc”.