Principalul partid de guvernământ este nemulțumit că eurodeputaților PSD nu li s-a alocat timp pentru a-și „apăra țara” în dezbaterea de miercuri asupra statului de drept din România. Ca urmare, social-democrații „au invadat” ședința Comisiei LIBE.

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a analizat luni seara, într-o „ședință extraordinară”, situația din România, înaintea dezbaterii de miercuri din plenul Parlamentului pe tema statului de drept.

Deși nu sunt membri ai Comisiei, mai mulți eurodeputați români din grupul socialiștilor (S&D), dar și dintre populari (PPE), au participat la ședință, în care a vorbit și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre MCV și independența justiției.

PSD: „Execuție în toată regula!”

Ulterior dezbaterii, mai mulți eurodeputați PSD au acuzat „execuția” aplicată României, deși chiar Timmermans le-a transmis să nu se mai „ascundă în spatele națiunii”.

„Ceea ce s-a întâmplat aseară în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European confirmă, din păcate pentru România, ceea ce se anticipa. În loc să fie o dezbatere adevărată despre situaţia reală din ţara noastră, am asistat la o execuţie a României de către un înalt oficial al Comisiei Europene, asistat de cel mai mare duşman al României”, a transmis Claudia Țapardel, eurodeputat PSD.

„În loc să dea dovadă de echilibru, Timmermans s-a comportat ca un adevărat procuror, acuzând fără drept de apel România”, a adăugat aceasta.

„Executie in toata regula!”, scrie pe Facebook Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al apărării și vicepreședinte al Parlamentului European, notând că la dezbaterea de miercuri singurii români care vor vorbi sunt premierul Dăncilă și Cătălin Ivan (în numele deputaților independenți, după ce acesta a demisionat din grupul socialiștilor, din care a cerut excluderea PSD).

„În rest, se prevede să vorbească, în afara reprezentanților Comisiei și Consiliului, doar ... șefii grupurilor politice, adică Weber, Bullman s.a. România este pusă în discuție (în PE nu există „prezumția de nevinovăție”), iar „dreptul la apărare” a fost suspendat, românilor interzicându-li-se să își apere țara (că doar nu ne așteptăm de la un mincinos patentat, Cătălin Ivan, s-o facă!?)”, a declarat Pașcu.

Claudia Țapardel a reluat ideea, susținând că există „un risc foarte mare” ca ceea ce s-a întâmplat în Comisia LIBE să se repete miercuri, în plenul Parlamentului, căci „semnalele primite vin să confirme că vom asista la o nouă execuţie politică, fără ca România să poată fi apărată”.

„Este de netolerat ca în cea mai democratică instituţie a Uniunii Europene să fie introdusă cenzura, iar eurodeputaţilor români să nu li se permită să-şi apere ţara. Este inacceptabil ca întreaga delegaţie social-democrată, una dintre cele mai importante delegaţii din Parlamentul European, să fie pur şi simplu redusă la tăcere: niciun coleg social-democrat nu a primit timp de vorbire în plenară”, a precizat Claudia Ţapardel.

Negrescu: Singura cale pentru rezolvarea situației rămâne calea dialogului

În schimb, ministrul Victor Negrescu a avut o atitudine mult mai împăciuitoare, invitând la dialog. „România și Comisia Europeană se află în contact permanent, țara noastră participă la toate mecanismele existente într-un mod deschis și onest, iar acest lucru trebuie reliefat ca atare într-un mod pozitiv. De altfel, de la primele discuții au fost parcurși pași importanți în găsirea unor soluții, inclusiv prin adoptarea recentă a unor măsuri constructive ca urmare a recomandărilor specialiștilor din domeniul judiciar”, a scris ministrul pentru afaceri europene, pe Facebook.

„Discuțiile care se vor purta zilele următoare la Strasbourg sunt în măsură să ofere acele clarificări necesare pentru a evita eventuale neînțelegeri”, a spus Negrescu, el însuși fost eurodeputat. „Discuțiile din Parlamentul European, precum cele din parlamentele naționale, sunt evident politice dar nu există o altă expresie mai bună a democrației decât printr-un dialog real, onest și necesar între reprezentanții cetățenilor”, a adăugat ministrul.

O poziție similară o are și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a declarat că România, în pofida criticilor aduse în Parlamentul European, trebuie să arate deschidere către dialog, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Comisia de la Veneţia.

„Să nu ne mire că după ani de zile în care am exportat disputele politice interne la Bruxelles, ne trezim în faţa unei astfel de situaţii... Atunci sigur că această dezbatere în care s-au folosit foarte multe generalităţi, în care am asistat la luări de poziţii care dovedesc, aşa cum spunea şi ministrul Toader, şi o lipsă de informare şi o lipsă de bună-credinţă, va pregăti dezbaterea care va avea loc miercuri, dezbatere care în mod normal ar trebui să se încheie cu o rezoluţie, care ştim că între timp a fost amânată pentru luna noiembrie” a spus Tăriceanu luni seară, la Antena 3.

„Mulţi văd că se pricep în această problemă, puţini cunosc pe fond care este conţinutul reformelor care s-au făcut în justiţie în România în această perioadă. Chiar şi aşa, putem să arătăm, cum am arătat şi până acum, că avem deschiderea necesară la dialog, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Comisia de la Veneţia”, a mai spus Tăriceanu. Liderul ALDE a amintit că ministrul justiţiei, Tudorel Toader, va avea o întâlnire cu Comisia de la Veneţia în care se va discuta care sunt observaţiile Comisiei.

El consideră că România „nu e o problemă în mod special, în acest moment”, reacţia europarlamentarilor fiind influenţată de apropierea campaniei electorale pentru Parlamentul European.

Știrbu: Nu mi se pare corect ca europarlamentarii PNL să voteze o rezoluție ce ar restricţiona accesul la fondurile europene

De cealaltă parte a spectrului politic, eurodeputatul popular Siegfried Muresan a concluzionat, tot pe Facebook: „După ședința LIBE cu Frans Timmermans știm următoarele: 1. Comisia Europeană înțelege exact situația din România; 2. Comisia Europeană nu va abandona România; 3. Acest guvern face rău țării noastre.”

În schimb, colegul din PNL al lui Mureșan, Gigel Știrbu, vicepreședinte al liberalilor, a spus că va propune Biroului Executiv al partidului o discuţie pe tema unei posibile sancţionări a României de către Uniunea Europeană, menţionând că nu este „corect” ca europarlamentarii partidului să voteze o rezoluţie.

„Au apărut în spaţiul public foarte multe discuţii referitoare la o sancţiune din partea Uniunii Europene prin care României să i se restricţioneze accesul la fondurile europene. Punctul meu de vedere, ca vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, este că nu mi se pare corect ca PNL şi europarlamentarii PNL să voteze o astfel de rezoluţie, pentru că noi, înainte de a fi europeni, suntem români şi orice ar face ceilalţi, noi vom avea grijă de spiritul nostru”, a arătat Gigel Ştirbu într-o postare publicată marţi pe Facebook.