Președintele Federației germane de Fotbal, Wolfgang Niersbach, implicat în scandalul organizării de către Germania a Cupei Mondiale din 2006, a anunțat, luni, că se retrage.

"Am realizat că a venit vremea să-mi asum responsabilitatea politică", a declarat Niersbach, după o reuniune a conducerii Asociației de Fotbal din Germania.

"Funcția de președinte nu trebuie să fie afectată", a mai spus el, citat de Die Welt.

Atribuțiile sale vor fi preluate de cei doi vicepreședinți ai DFB Reinhard Rauball și Rainer Koch.  

În vârstă de 64 de ani, el este implicat în scandalul organizării Campionatului Mondial de Fotbal din 2006 de către Germania, fiind cercetat alături de alți oficiali germani de Parchetul din Frankfurt.

Conform unor informații obținute de Spiegel, Comitetul de Organizare a Campionatului Mondial de Fotbal din Germania (2006) a cumpărat voturi pentru candidatura Republicii Federale. (Detalii aici)