Autoritatea germană de reglementare în domeniul auto va efectua o serie de teste pe mai bine de 50 de modele de autovehicule cu motoare diesel, fabricate sub 23 de branduri auto diferite.

Potrivit Reuters, pe listă se află și Dacia, cu motoare de tip SD.

Germania a fost, în 2014, a doua piață de export pentru Dacia, cu 50.704 unități vândute.

Testele au fost determinate de suspiciunea că există și alte mărci, în afară de Volkswagen, care au modificat nivelul emisiilor de noxe la motoarele diesel. Instituția germană – Kraftfahrt-Bundesamt (KBA) – a indicat că are „informații verificate de terțe părți cu privire la emisiile poluante neobișnuite”.

De asemenea, autoritatea germană a precizat că face diverse verificări încă de la sfârșitul lunii septembrie, după izbucnirea scandalului Volkswagen.

Pe lista KBA se mai află motoare fabricate de BMW, Daimler (pentru mărcile Mercedes și Smart), Fiat Chrysler (pentru Alfa Romeo, Fiat și Jeep), Ford, Geely (pentru Volvo), General Motors (pentru Opel și Chevrolet), Honda, , Hyundai, Jaguar Land Rover (pentru Land Rover), Mazda, Mitsubishi, Nissan, Peugeot, Renault (atât Dacia, cât și Renault), Toyota, Volkswagen (pentru Audi, Porsche și Volkswagen).