Toți membrii guvernului au primit, luni, aviz favorabil în Parlament, cu excepția lui Vasile Dâncu, căruia i s-a făcut rău. Totuși, premierul desemnat și-a retras propunerea pentru ministru al Justiției, după prestația slabă a acestuia.

Dacian Cioloș și-a retras propunerea de ministru al Justiției, după ce Cristina Guseth a ieșit șifonată din audierile la Parlament.

Dar, pentru a dovedi încă o dată că strada are dreptate când cere schimbarea totală a clasei politice, parlamentarii i-au dat aviz favorabil cu doar șase voturi împotrivă. De altfel, toți miniștrii propuși au primit aviz favorabil, mai puțin Vasile Dâncu, care a acuzat o cădere de calciu și va fi audiat marți.

Tot luni, a fost publicat programul de guvernare al viitorului cabinet, ce conține un plan de măsuri în plan politic, administrativ și economic. Printre surprize, premierul desemnat dorește să comaseze toate alegerile, iar mandatele să fie de cinci ani, aceasta fiind una dintre cerințele societății civile în timpul protestelor recente. Comasarea alegerilor ar fi, însă, neconstituțională, iar prelungirea mandatelor la cinci ani ar fi posibilă numai prin modificarea Constituției.

Revenind la justiție, președintele Iohannis vrea să conteste decizia definitivă prin care a pierdut o casă, iar martorii protejați erau șicanați la Oficiul pentru Protecția Martorilor.

De asemenea, președintele român zice că, după atentatele din Paris, este o situație care ține deja de o stare de război, în timp ce ISIS amenință cu noi atacuri la Washington, dar și în alte țări.

În timp ce bilanțul victimelor din Colectiv a ajuns la 56, surse guvernamentale au dezvăluit pentru EurActiv.ro că o serie de clădiri importante funcționează fără autorizație de securitate la incendiu din partea ISU.