Expoziția de carte științifică de pușcărie: operele, sub cheie până luni, când vor putea fi răsfoite
Zeci de cărți scrise de condamnați pentru a primi reduceri de pedeapsă au fost expuse, joi, la Biblioteca Națională, însă ele nu vor putea fi răsfoite de curioși decât de luni încolo, când câte un exemplar din fiecare lucrare va putea fi consultat.
Lucrările științifice în baza cărora mulți deținuți VIP au ieșit din închisori înainte de termen au fost expuse în Biblioteca Națională, însă ceea ce părea un gest de transparență și normalitate s-a dovedit brusc a fi un fiasco: toate cărțile au fost prezentate în vitrine închise, fiind așadar imposibil de răsfoit și consultat de vizitatori.
Curioșii care sperau să vadă în detaliu lucrările atât de contestate s-au plâns că exponatele au fost închise în vitrine, ei neputând citi decât niște coperte pe care erau scrise niște titluri deja cunoscute din presă.
Confruntat cu această situație joi seară, la o dezbatere pe acest subiect organizată de Grupul pentru Dialog Social, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a dat câteva telefoane și a găsit soluția.
„Am vorbit acum cu directorul Bibliotecii Naționale și, începând de luni, va exista încă un exemplar al fiecăreia dintre cărțile expuse pe care cei interesați îl pot consulta la sala de lectură”, a declarat Alexandrescu pentru EurActiv.ro.
Întrebat de ce nu se pot face copii xerox după respectivele lucrări, astfel încât accesul la conținutul fiecărei dintre cărțile de pușcărie să fie mai ușor și în cazurile în care mai mulți vizitatori ar fi interesați simultan de aceeași operă, Alexandrescu a răspuns că acest lucru ar însemna o încălcare a drepturilor de autor.
„Nu avem cum să facem asta, dar am înțeles problema și, de luni, le veți putea consulta pe toate la sala de lectură”.
Guvernul României a decis miercuri să suspende efectele articolului ce permite deținuților să câștige câte 30 de zile de libertate în baza unor „lucrări științifice” redactate după gratii, după ce unele „VIP-uri” din închisoare au reușit performanțe de invidiat în aterie de viteză a scrierii, atrăgând și atenția Direcției Naționale Anticorupție.
Background
În ultimii ani, în România a apărut un adevărat fenomen: deținuții, în special VIP-urile din închisori, au uzat în exces de o prevedere legală care permite scăderea cu 30 de zile a pedepsei în schimbul fiecărei lucrări științifice scrise în închisoare.
Scandalul a luat amploare după ce unii dintre deținuți au ajuns să bată recorduri de impostură. De exemplu Dan Voiculescu, fondatorul GRIVCO și al trustului media Intact, a reușit performanța de a scrie zece cărți în 17 luni de detenție, conform unor date prezentate de însuși ministrul Justiției, Raluca Prună.
Guvernul României a decis miercuri să suspende efectele articolului ce permite deținuților să câștige câte 30 de zile de libertate în baza unor „lucrări științifice” redactate după gratii, după ce aceeași Raluca Prună anunțase că va propune abrogarea acestei prevederi.
Și Direcția Națională Anticorupție a anunțat că a început instrumentarea unui dosar în legătură cu eliberările din închisoare înainte de termen în baza acestor lucrări care, conform legii, ar trebui să aibă caracter științific și ar trebui să fie scrise de cei care se pretind autorii lor.
În realitate, cel puțin într-un caz, cel al lui Gigi Becali, autorul însuși a recunoscut că nu el a scris respectivele cărți. Unele dintre acestea, cum ar fi „Becali și Steaua”, este de fapt o colecție de articole de presă, fotografii și memorii legate de echipa de fotbal deținută de omul de afaceri, caracterul ei științific fiind, evident, discutabil.
Comentarii