Un al doilea bebeluș din Argeș internat de urgență cu o afecțiune renală gravă a murit noaptea trecută, au anunțat reprezentanții spitalului. Încă nu se cunoaște exact ce a provocat infecția care a adus cel puțin zece bebeluși în stare critică.

Fetița, care fusese transferată de sâmbătă la Terapie Intensivă și care era intubată a murit în această dimineață în jurul orei 3.00, au anunțat medicii de la Marie Curie.

Starea ei era foarte gravă.

Acesta este cel de-al doilea deces provocat de sindromul hemolitic-uremic, după ce o altă fetiță a murit, pe 4 februarie, la cinci zile după internare. În primul caz a fost confirmată infecția cu E.coli.

Bebelușul mort duminică noapte a fost adus la Spitalul de Copii "Marie Curie" din București pe 10 februarie, la 24 de ore după debutul afecțiunii, fiind trimis aici de la Spitalul de Pediatrie din Pitești.

"În cursul nopții, s-a deteriorat starea a doi copii, care au necesitat ventilație. Din păcate unul dintre ei a făcut stop cardio-respirator, iar la ora 3 dimineața a fost declarat decesul. În prezent, alți trei copii sunt ventilați mecanic”, a declarat Denis Stănescu, purtătorul de cuvânt al spitalului Marie Curie. 

Medicul a mai spus că investigațiile continuă pentru a se afla care este sursa de contaminare. 

DSP Argeș a anunțat că într-o singură gospodărie de unde s-au prelevat probe ar fi fost găsită o sursă de apă nepotabilă. În rest, rezultatele analizelor arată că apa folosită nu era infestată, așa că nu aceasta a fost sursa de transmitere a bolii, se arată într-un comunicat de presă al DSP Argeș.