Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat luni că Ministerul Justiției este unul dintre ministerele care "se mișcă cel mai greu" și "blochează aproape tot".

"Ministerul Justiției e unul din ministerele care se mișcă cel mai greu. Blochează aproape tot. Vorbesc de minister, nu de ministru. Evident, ministrul e responsabil de ce se întâmplă", a declarat Rober Negoiță înainte de ședința Biroului Politic Național al PSD.

Liderii PSD s-au reunit luni într-o ședință în care discută soarta lui Tudorel Toader în fruntea Ministerului Justiției. Unii social-democrați vor schimbarea acestuia din funcție pe motiv că a promis mai multe OUG în domeniul justiției, dar nu a făcut nimic concret.