Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă seară, la Poiana Braşov, că va trimite duminică o scrisoare liderilor ALDE europeni pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de conţinutul rezoluţiei adoptate de Parlamentul European.

Tăriceanu a declarat că scrisoarea e deja făcută și se referă la atitudinea pe care au avut-o marea majoritate a membrilor Grupului ALDE din Parlamentul European, atitudine pe care liderul Senatului o consideră ”nejustificată”.

”O să urmeze o altă redactare a unei alte scrisori mai detaliate, în care am să iau punct cu punct ca să le demonstrez ceea ce este greşit în rezoluţie. Nu am trimis-o, probabil că mâine dimineaţă o să o trimit", a precizat președintele ALDE, relatează Agerpres.

În ceea ce privește raportul MCV, Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că autorităţile române trebuie să elaboreze foarte repede un "document de analiză, punct cu punct, a MCV" şi să arate că acesta conţine "grave erori".

"Trebuie arătat unde MCV este complet, complet alături de subiect. MCV conţine grave erori de apreciere, nu ştiu dacă sunt bazate pe lipsa unor informaţii obiective, nu mă interesează acum. (...) Trebuie înregistrată o reacţie în care să se sublinieze că MCV a fost elaborat fără să se ţină cont de poziţia oficială a Guvernului, de poziţia oficială a Parlamentului”, a spus Tăriceanu. 

Parlamentul European a votat marți o Rezoluție în care sunt criticate acțiunile autorităților române în vederea controlării sistemului judiciar și slăbirii luptei anticorupție. Totodată, documentul condamnă violențele jandarmilor împotriva manifestanților pașnici, la protestul Diasporei din 10 august.

În aceeași zi, Comisia Europeană a publicat raportul MCV, cel mai rău de până acum, și a cerut Bucureștiului suspendarea aplicării legilor Justiției.