Fostul președinte Traian Băsescu a declarat marți, în cadrul unei emisiuni la EuropaFM, că el își dorește ca Laura Coduța Kovesi să devină procuror-șef al UE, iar dacă va avea probleme în justiție, o vor aduce în țară indiferent de ce funcții deține.

"Eu îi doresc să ia funcția de procuror-șef al Uniunii Europene. Nu m-ați auzit vreodată să spun că sunt împotriva ei. Dimpotrivă, când am avut ocazia, am spus că este un român, trebuie lăsată, nu România trebuie să o împiedice. Dacă va avea probleme cu dosare prin țară, or să o aducă indiferent ce funcții are în Uniunea Europeană. Fiind un cetățean care are șansa să ocupe o funcție importantă, nu am nimic împotriva ei", a declarat Traian Băsescu.

Echipa de negociere a Parlamentului European a reiterat joia trecută faptul că Laura Codruța Kovesi rămâne candidatul preferat al instituției pentru poziția de procuror-șef al noului Parchet European și a cerut negociatorilor Consiliului să-și reconsidere poziția.

Parchetul European (EPPO), care se așteaptă să fie operațional la sfârșitul anului 2020, va fi o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg și va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.