Premierul Viorica Dăncilă a declarat marți, înaintea ședinței de Guvern în care va fi adoptată OUG privind plafoanele bugetare, că președintele Klaus Iohannis "se joacă cu sentimentele oamenilor" când afirmă că nu sunt bani pentru plata pensiilor.

"Am avut senzația că ne-am întos în timp, în anul 2013, când un alt președinte (Traian Băsescu - n.r.) promulga doar bugetul asigurărilor sociale, cu aceleași minciuni. Președintele României îi dezinformează din nou pe români, inventând explicații ridicole. De ce a luat decizia de a bloca adoptarea bugetului pe anul 2019? Este în mod evident un joc electoral pe care îl face pe spatele românilor. Iohannis dovedește că nu cunoaște lucruri elementare, când a afirmat că lipsesc 1,4 miliarde de lei de la bugetul de pensii. În realitate, după foarte mulți ani, în 2019, bugetul va avea un excendent de 1,7 milioane de lei, ca urmare a măsurilor transferului contribuțiilor de la angajator la salariați", a declarat Viorica Dăncilă.

Dăncilă a transmis și că președintele Klaus Iohannis "se joacă cu sentimentele oamenilor" când spune că nu sunt bani de pensii. 

"O altă dezinformare pe care președintele a aruncat-o cu nonșalanță în spațiul public este legată de mărirea pensiilor. Domnul președinte ar trebui să citească cu atenție măsurile luate de Guvern. Pentru că am mărit anticipat pensiile de la 1 iulie 2017, pentru anul 2018, și la 1 iulie 2018 pentru anul 2019, cu mai mult decât rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut. Dacă am fi făcut ce cere Iohannis și partidul său (PNL - n.r.), pensiile ar fi fost mult mai mici. Consider iresponsabile declarațiile președintelui, care se joacă cu sentimentele oamenilor și creează în rândul pensionarilor că nu există bani de pensii", a mai spus premierul.