Candidatul PPE pentru președinția Comisiei Europene a reafirmat sâmbătă la București că popularii wuropeni sprijină numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European, precizând că România ar trebui să fie mândră.

"Pentru prima oară vom avea un procuror-șef european, care are ocazia de a implementa statul de drept și a lupta împotriva corupției nu numai la nivel național, dar și la nivel european. Pentru această funcție am nominalizat o persoană din România, care a fost propusă de Parlamentul European ca și candidat. Este o surpriză pentru mine că Guvernul din România nu sprijină acest candidat, nu o sprijină pe această doamnă. Eu cred că România ar trebui să fie mândră că primul procuror-șef european ar putea să fie un reprezentant al României, un cetățean român. Noi sprijinim această numire întru totul", a precizat Manfred Weber, la summitul PPE, relatează Agerpres.