Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a făcut miercuri o vizită de lucru la Bruxelles, unde a discutat despre evoluția procesului de pregătire privind preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Victor Negrescu a avut o întrevedere cu președintele Comitetului Economic și Social European, Luca Jahier, și a participat la două evenimente publice găzduite de noul sediu al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană: o masă rotundă cu membrii delegației române în Parlamentul European, respectiv lansarea studiului „Provocări actuale în domeniul securității cibernetice – impact și contribuția României în domeniu", realizat de Institutul European din România în cadrul proiectului „Studii de Strategie și Politici 2017", informează MAE.

Discuțiile s-au axat pe evoluția procesului de pregătire privind preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, ministrul delegat trecând în revistă principalele dimensiuni ale agendei de lucru a mandatului pe care Bucureștiul îl va exercita, în premieră, în primele șase luni ale anului viitor.

Oficialul român a evidențiat rolul jucat de reprezentanții României din Comitetul Economic și Social European și membrii Parlamentului European în cadrul procesului de consultare privind tematicile de interes ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, dar și de alți exponenți ai mediului sindical, patronal, academic și asociativ, atât prin propunerile formulate, cât și printr-o participare activă și constantă la dezbaterile din cadrul Forumul „EU-RO 2019", toate contribuțiile fiind ulterior integrate în procesul de reflecție derulat în vederea fundamentării programului de lucru al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

„Ne dorim ca proiectul Președinției României la Consiliului Uniunii Europene să reunească, sub egida interesului comun, ansamblul decidenților politici și instituționali, precum și întreaga societate în ansamblul ei. Ne propunem să fim eficienți, eforturile noastre urmând să se concentreze cu precădere pe avansarea dosarelor care pot aduce rezultate tangibile pentru cetățeni. Contăm în acest sens pe o strânsă cooperare cu membrii români ai Parlamentului European și pe sprijinul actorilor sociali în promovarea mandatului României la Consiliul Uniunii Europene, având certitudinea că dialogul și colaborarea noastră vor avea o contribuție semnificativă în procesul de redinamziare a dezbaterilor pe teme europene", a declarat Victor Negrescu.

Ministrul a menționat totodată că una dintre tematicile de interes pe care România le va promova în primul semestru al anului viitor se referă la cultura securității cibernetice în Uniunea Europeană.