Subliniind că România preia Președinția Consiliului într-un moment istoric pentru UE, Bullmann a amintit de problema statului de drept și a transmis Guvernului că socialiștii așteaptă aplicarea în totalitate a recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Premierul Viorica Dăncilă se duce marți în Parlamentul de la Strasbourg să prezinte în mod oficial prioritățile Președinției române a Consiliului UE, la reluarea ședințelor de plen după vacanța de iarnă. Liderul socialiștilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, a precizat vineri că Guvernul român preia Președinția într-un moment istoric pentru UE, în contextul plecării Marii Britanii, a alegerilor europene și a dosarelor importante ce trebuie finalizate înainte de încheierea acestui mandat legislativ. 

Udo Bullmann a precizat că așteaptă cu nerăbdare să audă planurile Guvernului român privind finalizarea negocierilor privind viitorul buget multianual al UE. Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că nu crede că negocierile vor fi încheiate înainte de europarlamentarele din mai. "Avem o abordare ambițioasă, dar și realistă. Am spus că sper să facem pași importanți, dar nu vom obține un acord politic pentru că există o divizare a părerilor legate de acest aspect între statele membre, iar Consiliul UE din decembrie 2018 a reliefat acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, într-un interviu acordat joi Radio România.

Totodată, liderul socialiștilor din PE speră într-o colaborare strânsă cu Președinția română pentru o agendă socială ambițioasă, reforma Zonei Euro și obținerea de progrese în domeniul impozitării echitabile pentru o Europă mai dreaptă din punct de vedere social.

În privința Ungariei și Poloniei, Bullmann vrea să vadă derularea rapidă a procedurilor prevăzute de articolul 7 al Tratatului UE.

Chiar dacă PSD face parte din familia S&D, eurodeputatul german a subliniat din nou importanța rămânerii României pe drumul european.

"Am salutat angajamentul prim-ministrului român de a urma recomandările Comisiei de la Veneția și așteptăm acum ca recomandările să fie puse în aplicare în totalitate", a atras atenția Udo Bullmann.

În pofida asigurărilor date de premier pe plan european, în țară coaliția PSD-ALDE are un discurs diferit. În octombrie anul trecut, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a afirmat că recomandările Comisiei de la Veneția nu vor fi preluate în totalitate.