Ministrul austriac al Apărării, Mario Kunasek, aflat în vizită la București, a declarat luni că prin preluarea Președinției Consiliului UE de către România continuitatea proiectelor europene în domeniul securității și apărării va fi asigurată.

"Am constatat de-a lungul convorbirii că între viziunile noastre există foarte multă compatibilitate. Vreau să exprim bucuria mea cât privește faptul că preluarea Președinției Consiliului UE de către România ne convinge că va exista o continuitate a proiectelor noastre. Această continuitate este o garanție pentru consolidarea politicii de apărare și securitate. În perioada mandatului nostru, au existat mai multe proiecte care urmează să fie puse în operă pe timpul mandatului dumneavoastră. Domnul ministru a enumerat câteva puncte, eu nu aș dori decât să întăresc spusele dânsului. Mai ales în domeniul PESCO este important să putem pune în operă proiectele începute", a afirmat Mario Kunasek, în cadrul unor declarații comune de presă cu omologul român, Gabriel Leș, relatează Agerpres.

Kunasek s-a referit și la un alt subiect la fel de important pentru Președinția austriacă și pentru cea română: Balcanii de Vest.

"Întotdeauna în timpul mandatului nostru am spus că suntem datori să exportăm securitate pentru a nu fi nevoiți să importăm insecuritate în Europa, însă este o dorință a noastră ca țările participante să obțină capabilitatea de a-și putea rezolva singure problemele. În acest sens, exprim încă o dată bucuria că domnul ministru a exprimat disponibilitatea ca România să dezvolte proiectele începute de Austria pe problematica Balcanilor de Vest", a subliniat oficialul de la Viena.