Eurodeputatul a anunţat că va deschide, la Sfântu Gheorghe, un birou care va colecta informaţii despre discriminarea românilor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna și va folosi informaţiile în PE pentru "a demonta propaganda mincinoasă a UDMR”.

"Anunţăm public că am făcut parteneriat cu Dan Tănasă (jurnalist şi scriitor - n.r), pentru că avem un proiect comun, acela de a demonta toată propaganda mincinoasă a UDMR din ultimii ani. Am închiriat deja şi vom deschide în foarte scurt timp, la Sfântul Gheorghe, biroul europarlamentar, astfel încât să fiu, cu acte, singurul europarlamentar de Covasna, Harghita şi Mureş, pentru că ceilalţi europarlamentari care sunt din zonă se duc la Budapesta şi fac şedinţele de partid, în niciun caz nu merg la Bucureşti, poate doar în vizită. Dar ceilalţi europarlamentari de la UDMR asumat sunt de partea Ungariei, o recunosc şi ei în Parlamentul European, nu e o noutate, nici ei nu se ascund, deci aş fi singurul europarlamentar din această zonă", a declarat vineri Cătălin Ivan, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, scrie Agerpres.

Ivan vrea să-i încurajeze pe românii din zonă să-i transmită "informaţii concrete despre abuzuri, despre discriminări".

"Cea mai bună modalitate, pe lângă deschiderea cabinetului europarlamentar, care va fi permanent acolo, am deschis şi o linie TelVerde, o linie gratuită, la care oricine poată să sune (...) Pregătim şi o broşură despre toate miturile, dezinformările şi despre toată propaganda mincinoasă a UDMR din ultimii ani, punctat pas cu pas (...) Am gândit o strategie şi la nivel european şi le vom demonta propaganda mincinoasă şi acolo. Nu este foarte greu, avem şi noi pârghiile noastre. Până să vin la Balvanyos nu am ştiut că e chiar atât de grav. Ştiam că sunt probleme, dar a avut dreptate dl. Dan Tănasă să mă invite acolo, nici măcar el nu se aştepta să fie chiar aşa de grav", a arătat Cătălin Ivan, care susține că "există români discriminaţi pe criterii etnice în propria ţară”.