Cetățenii din Uniunea Europeană reprezintă 11% din angajații din sectorul industrial din Marea Britanie, potrivit datelor oficiale publicate de Oficiul Național pentru Statistică (ONS), relatează BBC Online.

Datele arată că europenii tind să lucreze mai mult decât angajații britanici și sunt probabil supracalificați pentru slujbele pe care le fac. Circa 40% dintre străini sunt supracalificați, față de 15% în cazul britanicilor.

Aproximativ 61% dintre muncitorii din România și Bulgaria lucrează peste 40 de ore pe săptămână, în timp ce procentul britanicilor care muncesc același număr de ore este de doar 32%.

Cu toate acestea, muncitorii din estul Europei câștigă mai puțin.

Comparativ cu câștigul mediu național de 11,30 lire sterline pe oră, esticii sunt plătiți cu 8,33 lire sterline pe oră. În schimb, muncitorii din 14 state europene, printre care Germania, Italia și Franța, câștigă mai mult decât media națională - 12,59 lire sterline pe oră.

Conform datelor publicate de ONS, anul trecut circa 3,4 milioane de persoane, adică 11% din întreaga forță de muncă din Marea Britanie, erau din afara țării, dintre care 2,2 milioane (7%) erau cetățeni europeni și 1,2 milioane cetățeni din afara UE (4%).

În sectorul financiar, 12% (unul din opt angajați) sunt din afara țării, inclusiv 382.000 din UE.

După Brexit, Gvernul britanic vrea să schimbe modul de gestionare a migrației din statele membre UE, dar nu s-a stabilit încă modelul care va fi adoptat după ce nu se va mai aplica acordul de liberă circulație în interiorul spațiului comunitar.

Autoritățile de la Londra au promis că "cei mai buni și mai strălucitori" vor fi în continuare atrași de Regatul Unit.

Executivul de la Londra și-a propus să reducă migrația: de la 273.000 la mai puțin de 100.000 de persoane care ajung în Marea Britanie anual.