Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, susține că activitatea Administrației Prezidențiale ar putea fi blocată în urma reducerii bugetare propusă de Guvernul Dăncilă.

UPDATE

Administrația Prezidențială a revenit cu precizări în urma declarațiilor ministrului de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, referitoare la rectificarea bugetară:

1. La data de 7 august 2018, Administrația Prezidențială are înregistrate în aplicația FOREXEBUG, operată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), angajamente legale în sumă totală de 45,988 milioane lei.

2. Angajarea sumelor pentru deplasări externe se realizează în momentul semnării contractelor aferente, nu înainte. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților, Administrația Prezidențială nu va putea achita integral viitoare obligații contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente.

3. Referitor la cheltuielile de capital, Administrația Prezidențială are contracte în derulare, cu termene de achitare în semestrul al doilea din anul 2018. Contractele vizează lucrări de reparații aflate în execuție sau planificate pentru a fi realizate în semestrul II al anului 2018 în spațiile oficiale ale Complexului „Palat Cotroceni”, sediul Administrației Prezidențiale, pentru buna desfășurare a activităților organizate de instituție în anii 2018 și 2019, respectiv Summitul „Inițiativei celor 3 Mări” (17-18 septembrie 2018) și alte evenimente găzduite în anul 2019 cu ocazia exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

4. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru plata contractelor încheiate pentru cheltuieli de capital, Administrația Prezidențială nu va putea achita prestațiile și produsele care reprezintă obligații contractuale.

5. Administrația Prezidențială a adus la cunoștință Ministerului Finanțelor Publice și Guvernului situația gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget.

În ceea ce privește lipsa comunicării între Administrația Prezidențială și MFP, invocată de ministrul finanțelor, precizăm faptul că în urma discuției telefonice pe care Președintele României a avut-o vineri, 3 august a.c., cu prim-ministrul, doamna Viorica Dăncilă l-a mandatat pe consilierul de stat Darius Vâlcov să poarte discuții cu reprezentanții Administrației Prezidențiale pe tema rectificării bugetare. Aceste discuții au avut loc încă de vineri și au fost urmate de o adresă oficială transmisă de către Administrația Prezidențială reprezentantului Guvernului. O nouă adresă a fost astăzi expediată și Ministerului Finanțelor Publice.

+++

"Îmi pare rău că este o astfel de situație și se înțelege să se iasă cu astfel de declarații. Nu e nici pentru prima oară, nici pentru ultima oară. Să spui că felul în care ți-ai alocat sumele, în care cheltui banii, arăți practic că nu ai o experiență foarte bună în zona aceasta. Din 2014 până astăzi, cred că este singura structură publică căreia i s-a dublat practic bugetul. (...) Am auzit declarația că s-a angajat întreaga sumă. Pot să vă dau câteva exemple. La deplasări pot să vă spun că, la aceasta oră, din bugetul de aproximativ 8 milioane lei doar pe deplasări, există suma de doar 2,2 milioane lei angajate. Cu alte cuvinte, nu cred că nu e niciun fel de problemă ca domnul președinte să se deplaseze până la finalul anului. Dacă pe șapte luni au fost suficiente 2,2 milioane, nu cred că sunt probleme să se încadreze în cei 8 milioane de lei”, a replicat, la Antena 3, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

El a dat asigurări că Administrația Prezidențială are bani pentru Summit-ul celor trei țări.

+++

Dobrovolschi respinge explicația lui Liviu Dragnea, potrivit căreia reducerea a fost decisă ca urmare a faptului că Administrația Prezidențială nu a cheltuit banii alocați până acum.

Rectificarea bugetară nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului național, ci este un instrument de sancționare bugetară a adversarilor politici și instituțiilor nesubordonate PSD”, a declarat marți Mădălina Dobrovolschi, adăugând că președintele Iohannis consideră că rectificarea anunțată săptămâna trecută de Guvern reprezintă ”o încălcare grosolană și o încercare de a bloca, prin constrângeri bugetare, activitatea unei instituții fundamentale”.

Purtătoarea de cuvânt a atras atenția că sunt puse în pericol organizarea unor evenimente, precum Summit-ul celor trei mări și evenimentele din 2019, prilejuite de exercitarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Ea a relatat că, inițial, Ministerul Finanțelor Publice a informat Administrația Prezidențială că bugetul va fi diminuat cu 2,869 milioane lei, reprezentând sumele reținute în procent de 10% de la titlurile "Bunuri și servicii" și ”Cheltuieli de capital”.

”Administrația Prezidențială a aflat săptămâna trecută, din declarațiile premierului, și ulterior dintr-un document publicat pe site-ul Guvernului, că figurează pe o listă în care se regăsesc instituțiile statului care vor avea rectificare negativă de peste 10 milioane de lei...Administrația Prezidențială a transmis către Guvern o adresă în care arată în mod explicit de ce o asemenea rectificare de amploare, aproximativ 19% din bugetul aprobat, ar bloca efectiv activitatea în acest an, prezentând în mod argumentat necesitățile de finanțare pentru trimestrul III din acest an.Cu toate acestea, Guvernul a ignorat cu bună știință toate argumentele și a menținut decizia reducerii creditelor bugetare, după cum rezultă din proiectul de Ordonanță publicat aseară pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, pentru consultare publică”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Rectificarea - instrument politic

Mădălina Dobrovolschi acuză faptul că reducerea bugetului Administrației Prezidențiale este o decizie arbitrară, bazată pe rațiuni strict politice:

”În aceste condiții, Guvernul îl împiedică pe Președintele României să își ducă la îndeplinire exercitarea atribuțiilor sale constituționale.În cursul acestei zile, Administrația Prezidențială a trimis o nouă adresă Ministerului Finanțelor Publice în care a cerut modificarea fișei de rectificare bugetară conform celor convenite inițial cu reprezentanții Ministerului.Stabilirea bugetului fiecărei instituții intră în competența Guvernului, dar Guvernul nu poate afecta prin deciziile sale funcționarea niciunei instituții a statului. Procedând în acest mod fel, Guvernul ar utiliza practic finanțele publice ca pe un instrument politic”.

Dobrovolschi susține că există riscul ca Palatul Cotroceni să fie dat în judecată de furnizori:

”Administrația Prezidențială are contracte în derulare și sume angajate, până la data de 3 august, pentru plata acestora în cuantum de 80% din bugetul aprobat, adică 45,85 milioane lei. Creditele bugetare disponibile, neangajate, sunt în sumă de 11,715 milioane de lei. Mai mult decât atât, repartizarea pe trimestre a influențelor bugetare prevăzute în bugetul Administrației Prezidențiale pe anul 2018, comunicată, de alfel,  la începutul anului către Ministerul Finanțelor Publice, indică cât se poate de clar că în trimestrul III sunt planificate pentru a fi cheltuite cele mai multe credite bugetare, având în vedere calendarul încărcat în această parte a anului. Astfel, Administrația Prezidențială va avea dificultăți majore în a-și onora obligațiile contractuale aflate în derulare și a susține activitatea instituției în semestrul II al anului 2018, achizițiile necesare pentru activitățile oficiale fiind imposibil de realizat la nivelul care a fost planificat. Totodată, există riscul ca Administrația  Prezidențială să fie acționată în judecată de furnizorii și prestatorii care nu vor putea fi plătiți conform contractelor care sunt în desfășurare”.