Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, Angela Cristea, a declarat la RFI că Bruxelles-ul are o serie de instrumente de intervenție pentru a răspunde încălcării principiilor statului de drept în România.

”Vom folosi cu mare atenție instrumentele pe care le avem la dispoziție... există procedura de infringement, există opțiunea nucleară, dar sperăm să nu ajungem acolo”, a afirmat vineri, la RFI, Angela Cristea, referindu-se la eventualele încălcări ale principiilor statului de drept de către autoritățile de la București.

”Încercăm să ne uităm mai mult la fapte și mai puțin la vorbe, asta este foarte important, dar suntem foarte îngrijorați”, a precizat ea.

”Mă așteptam să apară aceste proteste ale magistraților, pentru că aceste ordonanțe se emit peste noapte, fără consultări publice cu părțile implicate, iar magistrații simt că independența le este amenințată”, a mai spus Cristea.

Cu privire la nou înființata Secție specială de investigare a magistraților, Angela Cristea spune că apariția acestei structuri, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția,  ridică mari semne de întrebare, iar ”primele sale acțiuni nu sunt de natură să ne liniștească”.

Referitor la ultimele acuzații venite dinspre partidele puterii, potrivit cărora rapoartele MCV ar folosi date ”măsluite”, Angela Cristea a subliniat că toate datele provin din surse publice, marea lor majoritate de la instituțiile statului român: ”Restul e manipulare... Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns”.