Plecăm de la premisa că a recunoaște niște deficiențe nu este o rușine, spune Cristian Ghinea, director al Centrului Român de Politici Europene. Și dacă suntem de acord că statul nu știe să managerieze companii, de ce nu le dăm cuiva care știe?

 1. Este adevărat că statul român a numit manageri profesioniști la companiile de stat?

E adevărat. La mai puțin de 3% din companii. Apoi i-a demis chiar și pe cei puțini numiți. 

Constatăm eșecul implementării Ordonanței 109 / 2011 privind guvernanța corporativă a companiilor de stat. Agreată cu creditorii internaționali, Ordonanța a fost sistematic sabotată de politicieni, care văd companiile ca surse de rente. Numai la 33 de companii a început procesul de desemnare profesionistă a managementului și chiar la cele mai multe dintre acestea cei numiți au fost ulterior demiși, fără argumente. 

2. Este adevărat că statul român a început să folosească bursa pentru a atrage fonduri în companiile de stat?

Este perfect adevărat că a început. România a promis prin acordul cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană că va lista la bursă 13 companii naționale. Listarea la bursă aduce bani de investiții (disperată nevoie), obligă companiile să raporteze și să transparentizeze operațiunile, iar noii investitori minoritari numesc o parte din Board-uri, deci stau cu ochii pe politicieni ca să nu abuzeze companiile. 

3. Deci, toată lumea câștigă, nu? Companiile, statul și investitorii, corect?

Da, dar totuși pierd politicienii, care vor să căpușeze companiile în continuare. România a început să scoate pachete de acțiuni pe bursă, dar apoi s-a oprit, iar acum încearcă să pună mâna pe banii de investiții. Din cele 13 listări la bursă, guvernul Boc a făcut patru, iar guvernul Ponta una singură: Electrica. O listare de mare succes, pe bursa din Londra. Noul ministru al Energiei vrea însă să pună mâna pe banii colectați de la investitori, în loc să fie folosiți pentru modernizarea companiei. Ceea ce riscă să compromită șansele statului român de a mai atrage fonduri de investiții prin alte listări la bursă. 

4. Se mai poate face ceva în sistemul actual?

Hm… Să vedem. Pentru că eșecul OU 109 de a produce schimbare sistemică este evident, programul de monitorizare al instituțiilor financiare internaționale a agreat cu guvernul o serie de schimbări legislative. Se propune ca reprezentanții statului în companii să primească o scrisoare de mandat: adică să li se spună ce așteaptă statul de la ei și apoi… gata, să-i lase în pace ministerele să-și vadă de treabă. 

Ideea este bună. Însă guvernul vrea ca scrisoarea să nu fie publică. Să o vadă numai ministerul tutelar și oamenii trimiși în companii. Greșit. Scrisoarea trebuie să fie publică, altfel nu va avea nici un efect. În plus, în mod cu totul nefericit, Guvernul a adăugat la proiectul legislativ ideea unei liste de companii care ar trebui să fie exceptate de la aplicarea Ordonanței. Ideea unei liste de excepții este absurdă: profesionalizarea unor companii este un lucru bun în sine, pentru toate companiile de stat. Ministerele se bat acum pentru că fiecare ministru vrea să-și pună companiile proprii pe lista de excepții. 

E aberant: Guvernul României spune că vrea profesionalizarea companiilor de stat, dar fiecare ministru se bate să nu cumva să se aplice profesionalizarea la companiile din subordinea sa. Asta arată totuși nivelul de voință politică. Iar fără să vrem chiar nu ne poate obliga nimeni, binele cu forța nu se poate. 

Deci, mai degrabă tind să zic că se pot face ajustări în sistemul actual, dar pe fond problema rămâne: politicienii nu vor să renunțe la rente. 

5. Este adevărat că Guvernul zice că nu se poate ocupa de asta și că ar trebui să se ocupe Banca Mondială?

Vă vine să credeți sau nu, chiar e adevărat. În 22 octombrie, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a afirmat că guvernul se gândește să transfere aplicarea ordonanței către Banca Mondială. Ideea este simplistă, BM nu are resurse și mandat pentru așa ceva. DAR, e un mare pas înainte: ca și în cazul alcoolismului, la căpușare primul pas e întotdeauna să recunoști că ai o problemă. Guvernul român a recunoscut. 

6. Există soluție?

Sigur că da, CRPE tocmai a prezentat-o în raportul ”România și Uniunea Energetică – sfârșitul autarhiei, problema companiilor de stat și alte câteva teme de reflecție”. Soluția noastră presupune doi pași: 

 

  • Centralizarea participațiilor statului într-un Fond Suveran sau într-o Agenție de Coordonare a Acționariatului (propunerea făcută de Aurelian Dochia în raportul de evaluare a implementării OUG 109). Această structură ar urma să preia atât acțiunile de la ministere și alte autorități, cât și rolul de supraveghere a guvernanței care acum e la Ministerul de Finanțe. 
  • Controlul Fondului / Agenției să se facă printr-un Board cu mandat de 6 ani (care să se extindă dincolo de ciclurile electorale), unde statul român să aibă 30% din locuri, Comisia Europeană 30%, iar FMI și Banca Mondială câte 20%. Doar prin punctul 2 se poate rezolva problema de fond pentru care e eșuat reforma guvernanței corporative: controlul politic. În acordul de înființare se pot stabili mandatele generale ale Fondului (eficientizare, îmbunătățirea guvernanței corporative, privatizare acolo unde se dorește).

    Este important ca statul să fie minoritar în primii ani – ca urmare a recunoașterii incapacității proprii de a performa. Evident, celelalte detalii și procentaje pot fi discutate, e doar o schiță de propuneri. Aranjamentul poate fi unul temporar, urmând ca Boardul co-numit de România și cei trei creditori să poată fi transferat din nou autorităților române când anumiți indicatori de performanță și garanții de sustenabilitate vor fi îndepliniți (și nu înainte de asta, deci să nu existe o perioadă pre-stabilită pentru predarea mandatului).

7. Adică să dăm străinilor companiile noastre?

Nu. Companiile ar rămâne în proprietatea poporului român, dar reprezentanții săi nu le-ar mai putea abuza. Un mecanism tampon între politicieni și obiectul abuzului poate funcționa în România, cum s-a văzut și în alte construcții instituționale (CSM, Consiliul Concurenței). Companiile de stat nu ar trebui să fie obiecte de împărțit între câștigătorii alegerilor, ci controlate într-un proces rațional. Deocamdată, FMI, BM și Comisia Europeană au fost instituțiile interesate de decăpușare și au încercat să ne facă acest bine, însă s-au blocat pentru că elita locală a sabotat totul.

Noi zicem atunci că ar fi bine ca pentru moment să luăm decizia de la elita locală și să oferim acestor instituții un mandat public. Limitat în timp. Și fragmentat: nimeni nu devine noul stăpân. Când decidem că noul Fond și-a încetat mandatul pentru că a reușit, reîncepem transferul către stat prin diminuarea treptată a voturilor creditorilor internaționali.