Guvernul a depus luni, la sediul Comisiei Europene, dosarul de candidatură pentru relocarea, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente, după retragerea Marii Britanii din UE. 23 de state membre doresc să găzduiască această agenție.

Guvernul a propus să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente pe o proprietate aflată în zona de nord a Bucureștiului, chiar în spatele stației de metrou Pipera, proprietate deținută de Netron Investment SRL, firma controlată de Ioannis Papalekas, cunoscut ca fiind cel mai mare dezvoltator imobiliar local, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro.

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas este cel care, prin compania Globalworth, a achiziționat în urmă cu câția ani Cathedral Plaza, clădire aflată în milocul unui scandal uriaș.

Cathedral Plaza ar trebui demolată în urma unei decizii definitive și irevocabile din 2013, dar Primăria Capitalei tergiversează acest lucru, sub diverse pretexte.

***

Aceasta era ultima zi în care se puteau depune dosarele.

”Depunerea dosarului de candidatură înseamnă un obiectiv atins, în stadiul actual al procedurilor care vizează relocarea sediului Agenției Europene a Medicamentului. Am încredere în șansele României de a se califica pentru această selecție, pentru că dispunem de o expertiză substanțială în sectorul medical. Informațiile din dosarul de candidatură susțin cu elemente concrete argumentele noastre că România este pregătită să-și asume o astfel de responsabilitate”, a declarat premierul Mihai Tudose, citat într-un comunicat al Guvernului.

Locația propusă se află în zona de nord a Bucureștiului, chiar în spatele stației de metrou Pipera.

Agenția Europeană pentru Medicamente ar urma să fie găzduită de o clădire nouă, care va avea o suprafață de aproximativ 27.000 de metri pătrați, cu un centru de conferințe ce poate găzdui 720 de participanți și o excelentă infrastructură IT&C.

Atuurile Bucureștiului

Comunicatul Guvernului precizează că România deține o expertiză consistentă în domeniul medical, aflându-se în partea superioară în ceea ce privește numărul de absolvenți de școală medicală, iar, începând din 2007, 14.000 de români specializați în medicină și farmacie lucrează în țările Uniunii Europene.

De asemenea, în București își au sediul numeroase instituții de profil, inclusiv laboratoare și companii farmaceutice (Institutul Național de Cercetare Cantacuzino, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan, Institutul Național Victor Babeș, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Prof. Dr. N. Paulescu) care au ca obiectiv gestionarea efectelor majore în situații de criză care pot afecta sistemul național de sănătate.