Șeful statului a constatat că traficul e infernal.

Președintele Klaus Iohannis s-a plimbat luni seara cu bicicleta în București, de la reședința sa până în Parcul Herăstrău. Cu acest prilej el a constatat că traficul este infernal și a declarat că se impun măsuri serioase de îmbunătățire a infrastructurii și a reglementărilor în trafic. 

”Am constatat că primăvara Bucureștiul este frumos, dar traficul este infernal, indiferent de anotimp și de vreme, cred că aici se impun câteva măsuri foarte, foarte serioase de îmbunătățire și a infrastructurii de trafic, dar și a reglementărilor în trafic. În rest, mi-aș dori să văd mai multă lume pe jos, mai multă lume pe bicicletă, dar cu timpul se întâmplă și asta", a spus Iohannis.

Șeful statului a fost însoțit de jurnaliști, cărora le-a făcut câteva declarații.

Astfel, el a spus că va încerca o mediere între Guvern și BNR: "Am decis să încerc o mediere între Guvern și BNR. În zilele următoare îi voi invita și pe unii, și pe alții la Cotroceni ca să vedem unde sunt de fapt problemele și de ce nu se înțelege care măsuri trebuie luate pentru a îmbunătăți situația”.

Referitor la mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, președintele a precizat că a avut o discuție ”destul de lungă” cu premierul Viorica Dăncilă și a apreciat că "cine ar forța o astfel de decizie, de mutare a Ambasadei, ar da cu piciorul la peste jumătate de secol de diplomație serioasă și de succes".