Conform procurorilor, peste două milioane de lei ar fi încasat Darius Vâlcov, banii reprezentând procent din acordarea contractului de anvelopare a blocurilor din orașul în care era primar. DNA l-a pus sub control judiciar.

Darius Vâlcov are un nou dosar penal la DNA, în care procurorii anticorupție îl acuză de luare de mită și trafic de influență.

Conform procurorilor, „în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui denunțător un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri (denunțător în cauză) de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2,1 milioane de lei, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate”.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de aproape 25 de milioane de lei, fără TVA.

10 la sută pentru primar din contractul reabilitării Centrului istoric din Slatina

La fel ar fi procedat Darius Vâlcov și în cazul unui alt contract încheiat de instituția publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al orașului Slatina. Prețul contractului fiind de peste 7,7 milioane de lei, fără TVA.

Procurorii susțin că Vâlcov, pe atunci primar în Slatina, a cerut un procent de 10% din valoarea contractului, pentru semnarea respectivului act de către autoritatea contractantă și efectuarea la timp a plăților, și a primit apoi, prin intermediul unor personae, suma totală de 450.000 lei.

Procurorii au pus sechestru pe mai multe piese de mobilier dintr-un hotel din Slatina, ce aparține lui Darius Vâlcov, dar și pe conturile unei firme controlată de suspect prin interpuși.