Rata șomajului în trimestrul al doilea din acest an a fost de 6,8 la sută, în scădere de la 7,4 la sută în trimestrul anterior, dar categoria tinerilor între 15 și 24 de ani înregistrează cel mai ridicat nivel, de 20,4 la sută.

Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), din cele peste 9,2 milioane de persoane active, 8,6 milioane de persoane erau ocupate și 625.000 persoane erau șomeri.

Pe categoria de vârstă 15-24 de ani, rata șomajului s-a redus comparativ cu primele trei luni ale acestui an, când s-a situat la 24,7 la sută, rămânând însă categoria cea mai afectată.

În rândul tinerilor din mediul urban, rata șomajului s-a situat, în trimestrul al doilea, la 27 la sută, respectiv la 16,4 la sută în mediul rural. Pe aceeași categorie de vârstă (15-24 de ani), tinerii de sex masculin care nu au un loc de muncă reprezintă 20,1 la sută, iar persoanele de sex feminin 20,9 la sută.