Ucraina, destinație pentru tinerii antreprenori hi-tech
Înainte de prima sa vizită în Ucraina, antreprenorul în domeniul tehnologiei Mark Turrell nu știa la ce să se aștepte de la o țară aflată în război.
După două luni și la a patra vizită, avea deja o echipă de șase programatori web și de aplicații mobile care lucrează pentru noul său business (KyivPost).
Născut în Canada, Turrell are 45 de ani și este reprezentantul comunității Young Global Leaders, una din fundațiile World Economic Forum.
Acesta a fost inițial invitat în Ucraina de Andrey Kolodyuk, partener la fondul de capital privat AVentures Capital, fond care investește în companiile ucrainene din domeniul tehnologiei, membru la rândul său al fundației Young Global Leaders.
Potrivit investitorului ucrainean, vor mai fi și alte inițiative organizate de reprezentanții YGL susținute de foști oficiali, antreprenori și vedete din țară. Kolodyuk a organizat o vizită pentru potențiali investitori în luna mai, atunci când a fost invitat și Turrell, cu scopul de a demonstra liderilor din business că Ucraina este noua „lebădă neagră” a Europei. Potrivit reportajului publicat de KyivPost, ideea pe care dorește Mark Turrell s-o pună în practică se referă la un nou serviciu pentru oamenii de afaceri care doresc să își extindă rețeaua de cunoștințe. Se dorește a fi o combinație între LinkedIn, rețea social profesională și Tinder, o aplicație mobile care face conexiuni pe baza datelor din profilul personal al utilizatorilor.
Turrell a declara că a vizitat peste 50 de țări inclusive statele foste sovietice și Rusia dar a decis că energia ucrainenilor este cea mai constructivă. „Ucraina are niște specialiști excelenți în domeniul tehnologic, dar încerc să aflu dacă există de asemenea astfel de speciliști și în domeniul de marketing și vânzări, dar dacă nu, nu este nicio problem dacă va trebui să caut în altă parte, spre exemplu la Berlin”.
Comentarii