Un tată care își ține în brațe copilul, în tabăra de refugiați de la Rotszke, Ungaria, a fost desemnată de PE fotografia lunii septembrie. Zece fotografii intră astfel în competiția finală. Voturile publicului, până pe 12 octombrie.

Concursul foto din 2015, inspirat de Anul european pentru dezvoltare, se apropie de sfârșit. În fiecare lună, până în septembrie, au fost anunțat teme diferite din domeniul dezvoltării. Parlamentul European a ales cele mai bune 10 fotografii. 

Juriul va alege un câștigător, al doilea câștigător fiind ales de publicul larg. Ambii vor fi invitați la Strasbourg în sesiunea plenară din noiembrie. Puteți vota fotografia favorită pe Facebook și Google+. Data limită este 12 octombrie la 12.00 CET.

Ambii câștigători vor fi anunțați pe 15 octombrie.

Cea mai bună fotografie în luna septembrie, cu tema democrație și imigrație, a fost realizată de Éva Szabó (29 de ani), din Budapesta. Fotografia a fost făcută în tabăra de refugiați: tatăl aștepta autobuzul cu copilul său.

Mai jos, albumul Facebook cu toate fotografiile primite de Parlamentul European, unde publicul poate vota. 

 

Congratulations to Éva Szabó, winner of the September theme "Demography and migration". There is still time to vote:...

Posted by European Parliament on Thursday, February 5, 2015

Mai multe informații despre concursul foto, aici.