Martin Schultz: Marea Britanie va fi mai bine ca parte a Uniunii Europene
Președintele Parlamentului European, Martin Schultz, a declarat cu ocazia Consiliului European, din 18-19 februarie, că Marea Britanie și UE ar trebui să rămână împreună.
Întâlnirea șefilor de state de la sfârșitul săptămânii trecute s-a axat pe chestiunea migrației și pe cerințele Marii Britanii de reformă și revizuire a calității sale de membru al UE.
Cu această ocazie, Schultz a declarat că, într-un secol extrem de globalizat „avem nevoie de Marea Britanie mai mult decât oricând și suntem convinși că Marea Britanie va fi mai bine ca parte a Uniunii Europene (...) Într-o lume complexă, UE trebuie să fie mai puternică. Și mai puternică înseamnă invariabil că cel puțin unii vor trebui să se integreze mai mult”.
Astfel, președintele Schultz susține că Europa trebuie să rămână unită în fața problemelor de securitate și a celor de natură economică apărute recent.
Totuși, chiar dacă Parlamentul European a votat în favoarea păstrării Marii Britanii în UE, Martin Schultz consideră că trebuie să se țină cont și de cerințele acesteia, precum mecanismul de salvgardare pentru beneficiile sociale și protecție sporită pentru statele membre din afara zonei euro.
Referindu-se la criza migranților, Schulz a catalogat întreaga situație drept o „criză de solidaritate”, insistând pe alocarea resurselor în țările care se confruntă cu cel mai mare număr de refugiați.
„Este timpul ca toata lumea să își asume responsabilități individuale, dar trebuie și să consolidăm responsabilitatea comună” a precizat Schultz.
Sursă:Parlamentul European
Comentarii