Poluarea cauzează anual moartea prematură a peste 430.000 de europeni. Pericolul cel mai mare îl reprezintă autoturismele Diesel care emană cantități substanțiale de oxizi de azot (NOx).

Studii recente indică faptul că, în ciuda testelor impuse și a normelor adoptate de Uniunea Europeană privind limitarea emisiilor poluante cauzate de autoturisme, drumurile europene sunt tot mai poluate și peste 430.000 de persoane își pierd viața în fiecare an din această pricină.

Există decalaje între măsurile efectuate în laborator și cele realizate în condiții reale. De curând experții au tras atenția asupra faptului că mașinile cu diesel Euro 6 emit mult mai mult NOx în lumea reală, decât în centrele de testare.

Așadar, aproximativ 40% din totalul de NOx, la nivel european, este cauzat de transportul rutier, iar circa 80%  dintre aceste emisii sunt produse de autovehicule pe motorină (ceea ce reprezintă aproximativ 50% de la mașinile noi vândute în UE).

 

Sursă infografic: Parlamentul European  

Vestea bună este că mașinile pe benzină respectă standardele de NOx.

Acum șase ani, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a testat șase vehicule diesel și șase pe benzină iar cocluzia a fost că „există o problemă cu emisiile de NOx pe drum provenite de la autovehiculele pe motorină", susține Alois Krasenbrink (CCC).

În acest sens, membrii Parlamentului European își propun să aducă testele de laborator care măsoară emisiile de poluanți atmosferici mai aproape de condițiile reale care indică o poluare accentuată.

Eurodeputata franceză Françoise Grossetête (EPP) este de părere că „trebuie să restabilim încrederea în sectorul auto din Europa. Acest sector ar trebui să devină perfect fiabil. Din acest motiv, testele trebuie să fie clare, exigente și independente”.

Mai mult, social-democratul Matthias Groote, din Germania, susține că Parlamentul European vrea „să ne asigurăm că avem un sistem de testare central și independent”, astfel, este necesar ca „ceea ce se spune în legislație va fi, de fapt, respectat”.

Așadar, noile autovehicule vor fi introduse pe piață doar dacă acestea vor îndeplini cerințele de mediu impuse de Uniunea Europeană, cunoscute și sub numele de standarde de emisii euro. 

De unde apar însă aceste diferențe între testele efectuate în laborator și cele reale?  Procedura de măsurare a emisiilor poluante fost introdusă în anul 1970 iar ultima actualizare datează din 1990. Testele sunt însă mult prea flexibile (producătorii de automobile pot reduce masa, utiliza anvelope de mică rezistență, etc.) și acest lucru poate influența rezultatele. 

Ce face însă Uniunea Europeană în acest sens? Principala măsură a fost actualizarea procedurilor de măsurare a emisiilor, adoptând deja două din patru măsuri grație cărora noile teste, cunoscut sub numele de teste de emisii reale ale conducerii auto (RDE), vor începe în septembrie 2017.

Mai mult, Parlamentul și Consiliul European propun actualizarea normelor privind emisiile autoturismelor din UE (standarde de emisii euro pentru autoturisme si camioane), precum și reforma procesului de omologare de tip care ar consolida independența acestor teste (față de producătorii de automobile).

În acest sens, Parlamentul a înființat o comisie specială, care să cerceteze încălcarea regulilor UE vizând testele de emisii de către producătorii de automobile (după scandalul Volkswagen). 

Sursa: Parlamentul European