35 milioane de tineri în „gaura neagră” a șomajului, în țările OECD. Posibile soluții
Secretarul general al Forumului Tineretului European a acordat un interviu pentru blogul OECD în care a vorbit despre modificările necesare în sistemul de educație pentru a combate de la rădăcini problema acută a șomajului în rândul tinerilor.
Este o perioadă dificilă pentru tineri, mai ales cei din Europa. Șomajul se situează încă la niveluri record în unele țări.
Raportul pe tema abilităților profesionale, realizat de OECD pe 2015, mai mult de 35 de milioane de tinerii între 16 și 29 de ani în țările OECD pot fi încadrați în „gaura neagră”: nici în șomaj, nici în educație sau training (Not in employment, education or training - NEET).
Ce poate fi făcut pentru a modifica aceste statistici nefericite? Editorii blogului OECD au discutat cu Allan Pall, secretar general al Forumului Tinerilor Europeni (European Youth Forum).
Marilyn Achiron (editor blog OECD): Adulții le spun tot timpoul tinerilor ce să facă. Ce anume simt aceștia din urmă că lipsește din educație, ce ar putea ușura tranziția de la școală către piața muncii?
Allan Päll: Tinerii vor să aibă opțiuni și să poată face alegeri în mod real, pe care le pot controla. Mulți tineri ajung în pragul disperării pentru că nu sunt încurajați, pentru că nu li se oferă șansa de a participa la luarea deciziilor. În termeni de accesare a pieței muncii, tinerilor le sunt oferite joburi care nu iau în calcul aspirațiile acestora. Spre exemplu, dacă obții un stagiu de practică, cel mai adesea ai sarcini banale, care nu îți valorifică experiența și cunoștințele.
M.A.: Sau poate sistemele de educație nu contribuie la obținerea celor mai potrivite abilități, încă din primii ani?
A.P.: Este mai mult o problemă a mediului școlar. Nu este vorba numai despre conținutul celor învățate, ci și despre metodele aplicate. Dacă sistemul de învățământ este foarte stratificat - copii săraci în școli sărace, copii bogați în școli private - sau selectarea tinerilor se face pe baza aspirațiilor și înclinațiilor, se creează o mulțime de probleme. Creăm o lume artificială în școală, care apoi este replicată în societate. Trebuie să eliminăm aceste bariere. Dacă înveți într-un mediu multicultural și învățarea în sine este pe bază de participare, unde elevilor li se pferă șansa să realizeze un proiect, să-l ducă până la capăt, să își descrie propriile obiective în procesul de învățare, atunci le putem da avânt.
M.A.:Ați spus că guvernele nu fac suficient pentru a-i implica pe tineri în procesele decizionale.
A.P: Am observat mai multe progrese în acest sens în zona învățământului universitar. Vedem o mai bună colaborare între profesori și studenți. Dar în universitățile tradiționale europene, la nivel de admnistrație, unde sunt alocați de fapt banii, acolo sunt dați la o parte studenții în favoarea unui sistem mai degrabă corporatist.
Mai multe detalii pot fi aflate din interviul publicat pe blogul OECD.
Interviul a fost acordat cu ocazia Forumului OECD 2015 care a reunit lideri din cele 34 de țări membre precum și reprezentanți ai instituțiilor europene și mediului privat, discuțiile fiind axate pe trei teme majore: oameni, planetă, prosperitate. Mai multe detalii despre Forumul OECD pot fi găsite aici.
Acest proiect face parte din planul național de lucru al României pentru Anul European pentru Dezvoltare 2015 (AED2015) și este finanțat de Comisia Europeană și de Ministerul Afacerilor Externe al României. Organizația EurActiv România este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate fi privit ca o reflexie a poziției Uniunii Europene.
Comentarii