Parlamentul European a adoptat, recent, un nou regulament al Schengen care se adresează tuturor statelor membre. Monica Macovei, raportorul PE care a redactat regulamentul, a explicat ce schimbări aduce acesta și cum va fi pus în aplicare.

Chiar daca Romania nu este membra Schengen va trebui sa puna in aplicare prevederile acestui nou regulament, la fel ca toate statele aflate la granitele Uniunii Europene. "Pentru a putea asigura securitatea cetatenilor in interiorul UE, trebuie sa asiguram securitatea granitelor Uniunii. Aceasta este regula de la care am pornit.

Ceea ce s-a intamplat, a fost, pe scurt, modificarea regulamentului Schengen, care de fapt este un regulament comun intre Comisia Europena si Parlementul European si care prevede masuri de intarire a granitelor externe Uniunii Europene, nu granitelor Schengen”, a explicat Monica Macovei, potrivit HotNews.ro.

Pe scurt, ce prevede acest nou regulament: 

  • verificarea sistematica a fiecarei persoane, fie ca este cetatean UE sau nu, in bazele de date disponibile, la intrare si la iesirea din Uniunea Europeana. Pana acum erau verificati doar cetatenii din afara Uniunii, in momentul intrarii in spatiul UE.
  • va fi obligatorie verificarea fiecarui cetatean in 4 baze de date: In acest regulament este prevazut ca obligatoriu ca toate statele membre UE sa controleze in baza de date SIS (Shengen Inforamtion System – baza de date aplicata la intrarea in Shengen, care se folosesa si pana acum in Romania), in baza de date Interpol - a documentelor furate si pierdute, apoi urmeaza sa se faca verificari si in baza de date VISA, care include date despre cetateni din afara UE care au cerut vize sa intre in UE si intr-un viitor apropiat va mai fi introdusa si baza de date "Intrare-Iesire”, care acum este in faza de trialog intre Parlament si Consiliu, adica in faza finala; ea va fi adoptata in curand. Este vorba de o baza de date cu toti cetatenii care intra si ies din UE, spune Monica Macovei.
  • fiecare cetatean va prezenta pasaportul la frontiera, iar politistul de frontiera are un ecran, o singura interfata, el nu are acces in bazele de date, acesta doar mentioneaza numele cetateanului si daca el apare in una dintre acele baze de date pe cran se afiseaza un stegulet rosu in dreptul numelui: Ceea ce inseamna ca este o problema cu tine – fie ca ai un mandat de arestare european, pe numele tau, fie ca esti cautat de Interpol, sau ai fost prins ilegal pe oricare dintre teritoriile statelor membre si nu esti cetatean UE, ori folosesti un document furat (avem si o baza de date Interpol cu documentele furate si pierdute).
  • in aeroporturi vor fi introduse aparate de scanarea pasapoartelor si scanare faciala. Astfel de aparate exsita, in prezent, in tari precum Germania, Olanda sau Belgia.

Citiți continuarea pe HotNews.ro.