Europarlamentarul Steven Woolfe a anunțat, luni seară, că își va retrage candidatura pentru poziția de președinte al UKIP și că părăsește formațiunea antiimigraționistă din Marea Britanie, relatează Reuters, citat de News.ro.

Decizia lui Woofle vine la mai puțin de două săptămâni după ce acesta a fost implicat, chiar de ziua lui, într-o încăierare cu un alt membru de partid, care a dus la internarea sa în secția de neurologie a spitalului din Strasbourg.

”Cu multă tristețe și regret vă anunț că renunț la candidatura mea pentru conducerea partidului și îmi depun demisia din UKIP. Cred într-o formațiune politică puternică, care va ține executivul cu picioarele pe cărbuni încinși și se va asigura că acesta va aduce Brexitul. Totuși, am ajuns la concluzia că UKIP nu poate să fie condus în absența lui Nigel Farage”, a declarat Steven Woofle.

În plus, europarlamentarul britanic a făcut public și faptul că a primit tratament de la medici pentru convulsii, paralizie temporală și pierderea sensibilității la nivelul feței și corupului după evenimentele din Parlamentul European de la Strasbourg.

Steven Woolfe a susținut că a depus o plângere penală la autoritățile franceze, după ce a fost lovit cu pumnul de europarlamentarul UKIP Mike Hooken, care a negat public că l-ar fi lovit pe Woolfe.

De asemenea, europarlamentarul Steven Woolfe a afirmat că formațiunea antiimigraționistă este zguduită de ”lupte interne și de războaie prin proxy între tabere rivale”.

Acesta a precizat că după ce se recuperează complet din punct de vedere medical își va continua activitatea din postura de europarlamentar independent până la ieșirea Marii Britanii din UE.