Eurodeputatul Siegfried Mureșan organizează, în perioada 16 ianuarie - 17 iulie 2017, cea de-a patra ediție a programului de stagii de practică "Primul pas în cariera europeană” în cadrul biroului parlamentar din București. Înscrierile încep vineri.

Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani care doresc să se familiarizeze cu activitățile Parlamentului European și, totodată, să acumuleze cunoștințe și experiență profesională în domeniul politicilor europene și al comunicării politice.

Stagiul de practică durează trei luni și se va desfășura în două perioade: 16 ianuarie - 17 aprilie 2017 și, respectiv, 17 aprilie - 17 iulie 2017.

Tinerii interesați sunt invitați să trimită dosarul de candidat până în data de 4 ianuarie 2017 la adresa de e-mailinternship@siegfriedmuresan.eu. 

Candidații trebuie să fie studenți sau absolvenți de studii superioare în domenii ce vizează activitatea Parlamentului European (Științe politice, Relații internaționale și studii europene, Științe juridice, Studii economice, Științe ale comunicării, Administrație publică).

Dosarul de participare trebuie să conțină: 

  • CV-ul candidatului (format european)
  • foaia matricolă a studiilor universitare, în copie (sau orice document eliberat de universitate care atestă situația notelor, în original sau în copie)
  • o scrisoare de intenție cu dimensiunea de maximum 4.000 de semne cu spații.  

Dosarele incomplete nu vor fi luate în considerare.

Criterii de selecție: 

  • Tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani;
  • Student sau absolvent de studii superioare în domenii ce vizează activitatea Parlamentului European (Științe politice, Relații internaționale și studii europene, Științe juridice, Studii economice, Științe ale comunicării, Administrație publică);
  • Cunoștințe solide privind actualitatea politică națională și europeană;
  • Flexibilitate în urmarea stagiului pentru una dintre perioadele: 16 ianuarie - 17 aprilie 2017, respectiv, 17 aprilie - 17 iulie 2017;
  • Cunoașterea unei limbi de circulație internațională.

 

Anunțarea candidaților selectați se va face până în 12 ianuarie 2017, urmând ca aceștia să confirme până în 13 ianuarie 2017.

Programul de stagii nu este remunerat, dar participanții vor beneficia de o vizită de lucru gratuită la unul dintre sediile Parlamentului European din Bruxelles și Strasbourg. La sfârșitul perioadei de practică, fiecare participant va primi o adeverință care atestă efectuarea stagiului. 

 

"Am lansat acest program de stagii în 2015 pentru a veni în sprijinul tinerilor cu rezultate academice bune, cu spirit de inițiativă, care-și doresc o carieră în instituțiile europene sau în comunicare politică. Mă bucur să văd că, între timp, a devenit foarte cunoscut pentru studenții de profil din România și că tinerii întreabă deja când se lansează următoarea ediție. Le transmit cu mare plăcere că, începând de astăzi și până în 4 ianuarie 2017, îi aștept să se înscrie", 

a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Calendarul programului de stagii de practică: 

  • 16 decembrie 2016 - lansarea perioadei de înscrieri;
  • 4 ianuarie 2017 - termenul-limită pentru înscrieri;
  • 5 - 9 ianuarie 2017 - evaluarea dosarelor pentru preselecția candidaților;
  • 10 - 11 ianuarie 2017 - intervievarea candidaților care au trecut de preselecție;
  • 12 ianuarie 2017 - notificarea candidaților acceptați;
  • 12 - 13 ianuarie 2017 - perioada de confirmare din partea candidaților acceptați;
  • 16 ianuarie - 17 aprilie 2017 - prima perioadă pentru stagiul de practică;
  • 17 aprilie - 17 iulie 2017 - a doua perioadă pentru stagiul de practică.

Responsabilități stagiar:  

  • Propuneri de luări de poziție pe teme de interes public;
  • Monitorizare și analiză media;
  • Monitorizarea și analiza principalelor evenimente publice naționale și europene;
  • Pregătirea materialelor informative;
  • Asistarea consilierilor eurodeputatului Siegfried Mureșan în sarcinile cotidiene de comunicare. 
Beneficii: 
  • Posibilitatea de a lucra într-un mediu instituțional dinamic și serios;
  • Posibilitatea de a interacționa cu profesioniști și experți ai instituțiilor europene;·      
  • Acumularea de experiență în domeniul comunicării politice și al afacerilor europene;
  • O vizită de lucru la Bruxelles sau Strasbourg;
  • Adeverință care atestă efectuarea stagiului de practică.