Acordul UE-SUA privind protecția datelor transferate vizează transferurile transatlantice de date cu caracter personal (nume, adresă sau cazier judiciar), efectuate pentru a preveni sau detecta infracțiuni penale, efectuarea de anchete și urmăriri.

”După șase ani de negocieri, aducem protecția datelor cu SUA la un alt nivel. Drepturile fundamentale ale cetățenilor vor fi mai bine protejate decât sunt prin recunoașterea reciprocă din standardele scăzute de acum”, a declarat raportorul Jean Philipp Albrecht. 

”Acordul nu este o bază legală pentru transferul de date, ci îi protejează pe cei ale căror date sunt deja transmise în conformitate cu legea. Autoritățile de protecție a datelor pot verifica oricând respectarea acestui acord”, a mai spus el.

Acordul va asigura dreptul cetățenilor din ambele părți ale Atlanticului: 

  • de a fi informați în cazul unor încălcări ale securității datelor.
  • de a fi corectate informațiile greșite.
  • de a li se face dreptate la tribunal.
De asemenea, acordul va limita transferurile consecutive de date și perioadele de stocare, potrivit unui comunicat al PE.

Propunerile venite din partea grupurilor ALDE și GUE de a cere opinia Curții Europene de Justiție privind compatibilitatea acordului cadru cu Tratatele UE au fost respinse la vot.

Acordul-cadru a fost votat cu 481 de voturi ”pentru”, 75 ”împotrivă” și 88 de abțineri.

Prin votul de joi, Parlamentul European a deschis calea pentru Consiliu să adopte decizia finală care va duce la semnarea acordului internațional.