Prioritățile bugetului UE pe 2017: Consolidarea economiei și răspunsul la criza refugiaților
Anul viitor se vor aloca mai mulți bani pentru primirea și integrarea refugiaților și pentru abordarea cauzelor profunde ale migrației în țările de origine și de tranzit.
Parlamentul European și reprezentanții statelor membre au ajuns la un acord referitor la bugetul anului viitor. Urmând propunerea Comisiei de la începutul acestui an, UE va cheltui în 2017 mai mulți bani pentru a face Europa mai competitivă și mai sigură.
Bugetul UE pentru 2017 este de 157,9 miliarde euro în credite de angajament și de 134,5 miliarde euro în credite de plată.
Aproape jumătate din fonduri - 74,9 miliarde de euro în angajamente - sunt destinate stimulării creșterii economice, a locurilor de muncă și a competitivității.
Potrivit unui comunicat al CE, 21,3 miliarde de euro au fost alocate pentru programe precum Orizont 2020, Erasmus+, COSME și Mecanismul pentru interconectarea Europei și 2,7 miliarde de euro Fondului european pentru investiții strategice, prin intermediul căruia se va realiza Planul de investiții pentru Europa.
Alte 53,59 miliarde de euro vor fi folosite pentru promovarea convergenței între statele membre și între regiuni prin intermediul fondurilor structurale și de investiții europene.
Sprijinul pentru fermierii europeni se ridică la 42,6 miliarde de euro.
Aproape 6 miliarde de euro sunt dedicate consolidării protecției frontierelor externe și abordării crizei migrației și a refugiaților.
Jumătate din această sumă este destinată acțiunilor din interiorul UE, iar cealaltă jumătate - acțiunilor din afara UE de combatere a cauzelor profunde ale migrației. Ca parte a acestui proces, se vor aloca în total 200 de milioane de euro noului instrument prin care se acordă asistență umanitară pe teritoriul UE.
Comentarii