Prioritățile Parlamentului European până la sfârșitul anului
Eurodeputații și-au reluat luni activitatea, lucrând în propriile circumscripții electorale sau în delegații, iar din 29 august se vor reuni la Bruxelles în comisii, prima sesiune plenară a toamnei fiind pe 12 septembrie.
Până la sfârșitul anului, ei vor lucra, printre altele, la abordarea crizei imigrației, combaterea terorismului, ameliorarea pieței digitale și protecția mediului.
Imigrația
Europarlamentarii vor lucra la un mecanism permanent de relocare, care să permită relocarea în toate țările membre UE a persoanelor care au nevoie de protecție internațională și care se află în prezent în număr mare în câteva țări ale Uniunii Europene, punând sub presiune capacitatea acestora de a-i găzdui, potrivit unui comunicat al PE.
Două sisteme de relocare de urgență au fost deja adoptate în septembrie 2015.
Parlamentul va înființa o listă comună de țări de origine sigure, pentru accelerarea aplicațiilor persoanelor venind din țări considerate sigure.
Terorismul
Parlamentul va vota aducerea la zi a regulilor privind armele de foc, pentru un control mai bun al achiziționării și posesiei acestui tip de arme.
Deputații europeni doresc incriminarea pregătirii pentru comiterea unui act terorist (călătoria sau pregătirea în scopuri teroriste).
Impozitarea
După dezvăluirile Panama Papers, Parlamentul European a înființat o comisie de anchetă pentru a investiga evaziunea fiscală și spălarea de bani în UE. Membrii acesteia își vor începe activitatea operațională după vară.
Totodată, PE intenționează să amelioreze transparența impozitării multinaționalelor, în urma unei propuneri din aprilie a Comisiei Europene.
Mediu
În contextul scandalului Volkswagen, Parlamentul European a decis să înființeze o comisie de anchetă privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor. Membrii comisiei își vor prezenta concluziile într-un raport final.
Piața unică digitală și libertatea de circulație
Pentru ameliorarea pieței unice digitale în Europa, deputații europeni vor vota eliminarea nejustificată a geo-blocării și vor aduce la zi regulile audiovizuale.
Vor moderniza, de asemenea, legislația privind detașarea lucrătorilor, pentru abordarea practicilor necinstite și a remunerării discriminatorii.
Comentarii