RCS&RDS, operatorul cu cele mai mici tarife în Romania, vrea să aplice o suprataxă la serviciile utilizate de clienții proprii în roaming în UE.

RCS&RDS, operator cu cele mai mici preturi la telefonia mobila pe piata locala, 'a solicitat autoritatii de reglementare in comunicatii (ANCOM) autorizarea aplicarii unei suprataxe pe o perioada de 12 luni pentru serviciile de comunicatii utilizate de clientii proprii in roaming in UE/SEE', au precizat marti pentru HotNews.ro oficialii autoritatii, care analizeaza in prezent aceasta cerere. 'Conform regulamentului european', spune ANCOM, 'furnizorii care nu pot sustine comercial furnizarea 'Roam like at home' pot solicita autoritatii nationale de reglementare o autorizare pentru a percepe utilizatorilor o suprataxa in plus fata de tarifele nationale, inca de la primul minut/SMS/MB consumat in roaming in UE/SEE'.

  • "ANCOM a primit si analizeaza cererea RCS & RDS prin care solicita Autoritatii autorizarea aplicarii unei suprataxe pe o perioada de 12 luni pentru serviciile de comunicatii utilizate de clientii proprii in roaming in UE/SEE. ANCOM va face publice rezultatele analizei dupa ce aceasta va fi finalizata si comunicata furnizorului.
  • Conform regulamentului european, furnizorii care nu pot sustine comercial furnizarea 'Roam like at home' pot solicita autoritatii nationale de reglementare o autorizare pentru a percepe utilizatorilor o suprataxa in plus fata de tarifele nationale, inca de la primul minut/SMS/MB consumat in roaming in UE/SEE.", au raspuns marti, 13 iunie, oficialii ANCOM unei solicitari transmise de HotNews.ro.

HotNews.ro a solicitat un punct de vedere si catre RCS&RDS si vom reveni cu raspunsuri imediat ce le vom primi.

  • DIGI, compania mama a RCS&RDS, si-a avertizat investitorii inainte de listare, ca isi vede pus in pericol modelul de business prin eliminarea tarifelor de roaming

DIGI Communications N.V., compania mama a RCS&RDS, operator cu cele mai mici preturi la telefonia mobila pe piata locala, si-a avertizat investitorii inca dinainte de listare asupra impactului material negativ pe care-l va avea asupra afacerii de telefonie mobila noul regulament UE care prevede ca, incepand cu 15 iunie 2017, europenii vor putea sa telefoneze, sa trimita SMS-uri si sa foloseasca date pe mobil atunci cand calatoresc in alt stat UE, la acelasi cost ca si acasa.

Astfel, DIGI semnala in raportul anual pe 2016 ca tarifele suplimentare cu amanuntul vor fi eliminate in roaming, dar va avea de platit tarife semnificative de gros (tarife pe care operatorii le aplica intre ei pentru utilizarea retelelor in roaming).

'Acest lucru va avea un impact material negativ asupra afacerii de telecomunicatii mobile, in conditiile in care noi oferim in general pachete cu convorbiri nelimitate pentru un tarif fix. Acest model de business se bazeaza pe preturile apelurilor pe piata locala, iar lipsa unor tarife suplimentare in roaming ar putea duce la o crestere masiva a consumului in roaming, care ar putea sa ne genereze cheltuieli semnificative de roaming catre alti operatori (n.a tarife de gros), pe care nu le-am putea recupera in conformitate cu actualul model de business.

Daca ANCOM nu va aproba cererea noastra privind aplicarea unei suprataxe conform termenilor Regulamentului de Roaming in UE anterior datei de 15 iunie 2017 si ulterior, la fiecare 12 luni, vom fi nevoiti sa suportam in totalitate costurile de gros in roaming ale clientilor nostri
", se arata in raportul pe 2016 catre investitori publicat de RCS&RDS. (vezi documentul atasat pag. 17 din 222)

  • RCS&RDS avea la sfarsitul anului trecut peste 3,2 milioane de clienti de comunicatii mobile in Romania

Conform datelor DIGI Communications, RCS&RDS avea la sfarsitul anului trecut in Romania peste 10,173 milioane de abonamente (RGU-uri - unitati generatoare de venituri), din care:

- Cablu TV (analogic si digital): 2,865 milioane de utilizatori
- Internet fix: 2,115 milioane de utilizatori
- Servicii de comunicatii mobile: 3,213 milioane de utilizatori
- Telefonie fixa: 1,339 milioane de utilizatori
- DTH (televiziune prin satelit): 641.000 de utilizatori.

  • Atentie la roaming-ul la tarife ca acasa in UE, din 15 iunie 2017: Furnizorul poate sa-ti perceapa suprataxe, daca limitele de utilizare rezonabila au fost depasite

De altfel, ANCOM a atentionat luni, 12 iunie,
ca mecanismul 'roam like at home' nu este chiar atat de simplu pe cat parea la o prima privire.

Autoritatea a subliniat ca incepand cu data de 15 iunie 2017, minutele, SMS-urile si datele consumate in roaming in interiorul Uniunii Europene (UE) si tarilor din Spatiul Economic European (SEE) se vor scadea din resursele nationale incluse, iar dupa epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca in Romania, in afara propriei retele, dar in limitele unei utilizari rezonabile.

Intr-un clip video, arbitrul telecom a prezentat ce suprataxe pot fi aplicate daca se depaseste limita rezonabila de consum si spune ca pot exista chiar furnizori care sa nu-si permita sa sustina comercial sistemul de tarifare 'roam like at home' si sa fie autorizati sa perceapa clientilor o suprataxa peste tarifele nationale.

In plus, ANCOM a realizat si o pagina speciala cu intrebari si raspunsuri pe tema 'roam like at home'.

  • Ce posibile exceptii de la tarifarea unitara in UE/SEE pot aparea de la 15 iunie 2017

Autoritatea a precizat luni, 12 iunie, ca 'furnizorii care nu sunt in masura sa sustina comercial furnizarea 'Roam like at home' pot solicita si pot fi autorizati de autoritatea nationala de reglementare, in urma unei analize, sa perceapa utilizatorilor o suprataxa in plus fata de tarifele nationale, inca de la primul minut/SMS/MB consumat in roaming in UE/SEE. 

Cum va fi prevenit consumul abuziv sau anormal in roaming in UE/SEE

Pentru a preveni folosirea abuziva sau anormala a roaming-ului in UE/SEE, adica folosirea in alte scopuri decat pentru calatorii ocazionale in afara Romaniei, de exemplu utilizarea permanenta in UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politica de utilizare rezonabila a acestui serviciu.

Clientilor care depasesc utilizarea rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, in plus fata de tarifele nationale. Valoarea acestor suprataxe nu poate depasi un anumit plafon. Afla mai multe detalii despre suprataxele aplicabile in roaming aici.

Conditiile de utilizare rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE trebuie descrise, in mod detaliat, in contractele dintre furnizori si clienti.

Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal in urmatoarele situatii:
  • daca un utilizator nu prezinta, la cererea furnizorilor, o dovada privind resedinta obisnuita sau existenta unor legaturi stabile cu Romania;
  • daca, intr-o perioada de monitorizare de cel putin 4 luni, se inregistreaza, pe o anumita cartela SIM, in mod cumulativ atat consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cat si prezenta (conectare la retea) mai mare in roaming in UE/SEE fata de nivelul national;
  • daca o cartela SIM inregistreaza o lunga perioada de inactivitate si poate fi asociata unei utilizari preponderente sau chiar exclusiv in roaming in UE/SEE;
  • daca un utilizator a cumparat si utilizat succesiv in roaming in UE/SEE mai multe cartele SIM de la acelasi furnizor.

Parlamentul European a dat votul final in 6 aprilie 2017 pentru eliminarea taxelor de roaming, incepand cu 15 iunie 2017, ceea ce va permite consumatorilor europeni sa telefoneze, sa trimita SMS-uri si sa foloseasca date pe mobil atunci cand calatoresc in alt stat UE, la acelasi cost ca si acasa. Parlamentul a eliminat ultimul obstacol - acordul privind preturile maxime pe care companiile si le pot aplica reciproc pentru utilizarea retelelor - prin aprobarea acordului informal cu Consiliul, cu 549 de voturi la 27 si 50 de abtineri.

Negociatorii au convenit un tarif maxim de 3,2 centi pe minut pentru apelurile de voce, si de 1 cent pentru un SMS, din 15 iunie 2017. Totodata, tarifele maxime pentru date vor fi reduse treptat, pe parcursul a cinci ani, de la 7,7 euro pe GB in 15 iunie 2017 la 6 euro pe GB din 1 ianuarie 2018, de 4,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2019, de 3,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2020, 3 euro pe GB din 1 ianuarie 2021 si de 2,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2022.

Limite mai mici pentru transferul de date ar putea permite consumatorilor UE sa acceseze mai multe date cum ar fi, de exemplu, continut audiovizual, atunci cand calatoresc dintr-o tara in alta. Aceste limite mai mici de preturi ar putea si deschide piata pentru operatori telecom mici si virtuali.