Serviciile online de rezervare a vacanțelor fac obiectul celor mai frecvente plângeri ale consumatorilor, conform datelor comunicate de Centrele Europene ale Consumatorilor, a avertizat, vineri, Comisia Europeană.

CE a prezentat rezultatele unei verificari asupra unui numar de 352 de site-uri comparare a preturilor si de rezervari de calatorie de pe tot teritoriul UE. 235 de site-uri, adica doua treimi dintre site-urile verificate, au nereguli legate de preturile afisate, care vor trebui remediate in perioada urmatoare, in caz contrar, autoritatile nationale putand initia proceduri administrative sau judiciare, inclusiv amenzi ori inchiderea acestora.

"S-a constatat ca preturile nu erau fiabile pe 235 de site-uri, adica doua treimi dintre cele verificate. De exemplu, se adaugau elemente suplimentare de pret intr-o etapa ulterioara a procesului de rezervare, fara informarea clara a consumatorilor, sau preturile promotionale nu corespundeau niciunui serviciu disponibil. Autoritatile au solicitat site-urilor in cauza sa respecte legislatia UE privind protectia consumatorilor, care le impune sa practice o transparenta totala in materie de preturi si sa isi prezinte ofertele in mod clar de la inceputul procesului de rezervare", se arata in comunicatul Comisiei Europene.

Rezultatele verificarii din 2016 a site-urilor de comparare si rezervare a calatoriilor

Autoritatile CPC din 28 de tari (26 de state membre ale UE, Norvegia si Islanda) au verificat in total 352 de site-uri de comparare a ofertelor si a preturilor, in special din sectorul calatoriilor.

Din numarul total de site-uri, 23,6 % comparau preturile cazarii, 21,3 % preturile biletelor (de avion, de vapor, de tren si de autobuz) si 5,1 % preturile masinilor de inchiriat, in timp ce 44,6 % ofereau o comparatie combinata de produse si servicii (bilete, cazare, pachete de vacanta etc.).

Verificarea a evidentiat mai multe nereguli in cadrul instrumentelor de comparare online. Principalele nereguli erau legate de pret si modul in care acesta era calculat si prezentat:

  • in 32,1 % din cazuri, pretul de pe pagina cu lista comparativa nu a fost acelasi cu pretul final afisat pe pagina de rezervare;
  • pe 30,1 % din site-uri, pretul total (inclusiv taxele) sau modul in care acesta era calculat nu a fost clar;
  • 20,7 % din site-uri prezentau preturi speciale care nu erau apoi disponibile in forma promovata pe pagina de rezervare efectiva;
  • 25,9 % din site-uri dadeau impresia ca anumite oferte erau limitate (de exemplu, 'au ramas doar 2', 'disponibil doar astazi'), fara a se preciza insa ca aceasta oferta limitata se aplica exclusiv site-ului respectiv.

Alte nereguli identificate de autoritatile CPC au fost legate de:

  • identitatea furnizorului instrumentului de comparare: 22,7 % din site-uri ofereau doar informatii limitate (de exemplu, denumirea si adresa de inregistrare), in timp ce 4 % nu ofereau absolut nicio informatie;
  • procesul de evaluare de catre utilizatori: 21,3 % din site-uri prezentau evaluarile consumatorilor intr-un mod neclar sau netransparent (si/sau includeau elemente care le-ar putea pune sub semnul intrebarii veridicitatea);
  • elementele vizate de comparatie: 10,5 % din site-uri nu ofereau informatii semnificative care erau importante pentru comparatie.

Aspectul cel mai putin problematic a fost prezentarea publicitatii si marketingul. Numai 2,8 % din site-uri au prezentat acest tip de neregula.

Reteaua de cooperare pentru protectia consumatorilor (CPC) va contacta cele 235 de site-uri in cazul carora s-au constatat nereguli si le va solicita remedierea acestora. Daca site-urile nu se conformeaza, autoritatile nationale pot initia proceduri administrative sau judiciare, fie direct, fie prin intermediul instantelor nationale, in functie de legislatia nationala aplicabila.

Proiect impotriva fraudei on-line in UE: Autoritatile nationale ar putea dispune, in ultima instanta, inchiderea unor site-uri web care gazduiesc escrocherii

Deputatii europeni au votat luna trecuta un proiect legislativ impotriva fraudei online in UE. Autoritatile competente din statele membre UE ar putea dispune, in ultima instanta, inchiderea unor site-uri web care gazduiesc escrocherii, in cazul in care nu exista 'o reactie eficienta' din partea comerciantului pentru a pune capat fraudei online, potrivit unui proiect de norme in domeniul comertului on-line, votat marti, 21 martie, in cadrul Comisiei pentru piata interna si protectia consumatorilor din Parlamentul European. Deputatii vor incepe acum discutiile cu Consiliul European si Comisia Europeana pentru a ajunge la un acord cu privire la legea finala.

In conformitate cu proiectul de norme votat marti in cadrul Comisiei pentru piata interna si protectia consumatorilor, autoritatile nationale ar avea mai multe atributii pentru apararea drepturilor consumatorilor, de exemplu prin a verifica daca anumite site-uri web practica blocarea consumatorilor pe criterii geografice sau prin a dispune inchiderea site-urilor web care gazduiesc escrocherii. Aceste masuri au ca scop lupta impotriva acelor practici care aduc prejudicii consumatorilor on-line, de la jocuri online pentru copii pana la clauze contractuale abuzive pentru inchirierea de autoturisme.

Articol preluat integral de pe HotNews.ro în cadrul proiectului Youth Parlamentor 2.0.