Klaus Iohannis a declarat că a pledat de la început pentru cote voluntare în privința preluării de refugiați și își menține poziția, precizând că România a propus primirea a 1.785 de refugiați pentru că atâtea locuri de cazare sunt disponibile. 

Șeful statului a spus, luni, că deocamdată nu a fost primit niciun proiect din partea Comisiei Europene, iar cifrele care apar zilele acestea sunt "speculații jurnalistice". 

Context  

Poziția României, exprimată de președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a explicat că, încă de la prima discuție privind primirea refugiaților, în martie, a prezentat opinia României, și anume: "E nevoie de soluții, dar este mai bine ca fiecare stat să stabilească singur câți refugiați poate să primească”.

La Consiliul European extraordinar din aprilie, România a optat, din nou, pentru cotele voluntare, la fel și la summitul din iunie, când CE a propus cote obligatorii.

"Eu nu am fost de acord. De data aceasta și alte state membre au fost clar împotriva cotelor obligatorii și, în final, s-a ajuns la concluzia că ele nu pot fi impuse la acel moment”, a spus Iohannis.

Președintele a afirmat că România a comunicat, la începutul lunii iulie, că poate să primească 1.785 de refugiați: 1.705 refugiați care se află deja în perimetrul UE și 80 relocați, adică aduși din tabere tranzitorii din afara UE.

"În continuare trebuie păstrate cotele voluntare, nu cred că introducerea cotelor obligatorii e o soluție”, a spus Klaus Iohannis, adăugând că va prezenta acest punct de vedere în ședința CSAT din 17 septembrie și la Consiliul European din octombrie.

"Deci, 1700 și ceva, atâția refugiați pot veni maxim în România, fiindcă atâtea locuri de cazare sunt disponibile. Mai mult, nu”, a conchis Iohannis.

Șeful statului a mai spus că nu primirea e complicată, ci faza a doua: integrarea în societate, pentru care "suntem puțin pregătiți”. 

 Nu e cazul să ne arătăm latura xenofobă

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a declarat că în România nu există niciun fel de presiune a vreunui val migraționist.

Președintele a cerut de la MAI date comparative cu anul trecut și cifrele sunt "cam aceleași”.

"Putem să tratăm chestiunea cu calm, cu răspundere, cu solidaritate față de țările unde există un număr mare de refugiați. Nu este cazul să reacționăm isteric, cum sigur nu este cazul să ne arătăm latura xenofobă”, a atras atenția șeful statului.

Totodată, Iohannis a spus că presiunea publică a devenit foarte mare, odată cu venirea a zeci de mii de refugiați, remarcând că au fost încălcate Spațiul Schengen și Acordul de la Dublin.