Decisă de Parlamentul European în decembrie 2016, revizuirea bugetului UE pentru perioada 2014-2020 este blocată acum de Londra, care pare a dori să pună bețe în roate europenilor, relatează EurActiv Franța.
Ambasadorul britanic la Uniunea Europeană, Tim Barrow, îi va înmâna miercuri personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Marea Britanie notifică blocul comunitar de intenția sa de a părăsi UE.
Cei mai puternici trei lideri ai Uniunii Europene, președinții Parlamentului, Comisiei și Consiliului European, au condamnat, săptămâna aceasta, atacurile președintelui turc la adresa Olandei.
Europarlamentarul PSD Andi Cristea s-a întâlnit marți, la Bruxelles, cu premierul R. Moldova, Pavel Filip. La întâlnire a participat și ministrul de Externe, Andrei Galbur.
După ce în 2015 însuși președintele PE, Martin Schultz, a fost laureatul premiului Charlemagne, anul acesta distincția va ajunge la Papa de la Vatican. Francisc I va fi recompensat pentru munca adusă în serviciul unificării europene.
Peste 500.000 de refugiați au ajuns în UE până la sfârșitul lunii august. Decizia coerentă la nivelul UE pentru soarta acestora se lasă așteptată. EurActiv urmărește și analizează în timp real toate informațiile relevante.