Marți au intrat în vigoare noile norme UE privind protecția consumatorilor, care vizează o mai bună aplicare și modernizare a normelor actuale ale Uniunii privind protecția consumatorilor.
Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a avut un discurs ce îndeamnă la unitate și la o reformare a Uniunii, acuzând birocrația prea mare. „UE e încă incompletă, distantă față de problemele concrete, ineficace și prea birocratică”.
Cehia caută aliați în România și în alte țări care au aderat recent la UE pentru a combate practica unor branduri internaționale de a vinde produse de calitate mai slabă în Europa Centrală și de Est în comparație cu produse similare din Vest.
Victor Negrescu a fost ales europarlamentar la alegerile din 2014, candidând pe listele PSD-PC-UNPR pe poziția 17, un loc neeligibil. Șansa a fost în favoarea sa prin retragerea Ecaterinei Andronescu, care a decis să își păstreze mandatul de senator.
Parlamentul European a votat în favoarea acordului dintre UE și Elveția pentru ca evazioniștii să nu mai poată ascunde banii în bănci elvețiene. Conform acordului, UE și Elvetia vor face automat schimb de informații despre conturi începând din 2018.