Deputații europeni propun noi strategii legislative privind adoptarea unor reglementări fiscale corporatiste mult mai clare, mai coordonate și mai transparente.

Decidenții politici sunt supuși unor presiuni din ce în ce mai mari cu privire la amendarea legislației care să permită multinaționalelor să evite impozitarea veniturilor.

Impozitarea se numără printre competențele naționale păzite cu strășnicie. Însă, în urma dezvăluirilor că multe state practică înțelegeri fiscale părtinitoare, eurodeputații propun reforme.

Astfel, sunt prevăzute câteva măsuri radicale. Eurodeputata Anneliese Dodds (S&D) este de părere că, „dacă ar exista o bază fiscal consolidată comună societăților europene, bunurile supuse impozitării ar fi definite identic la nivel european. Statele membre au în continuare libertatea de a impozita respectivele bunuri și de a stabili nivelul de impozitare. Însă, definițiile ar fi identice. Obiectivele-cheie sunt raportarea națională a impozitelor plătite de multinaționale, raportarea modificărilor aduse declarațiilor fiscale anticipate, definirea paradisurilor fiscale și protecția informatorilor. Nu se pune atât problema dacă fiecare țară ar trebui să înainteze rapoarte, dacă ar trebui avute în vedere paradisurile fiscale sau dacă activitatea informatorilor ar trebui susținută, ci mai ales cum. Consider că s-a ajuns la compromisuri decente. Dacă inițiativa eurodeputaților va fi votată în plen, după cum se preconizează, Comisia va fi obligată să propună regelementări în termen de trei luni sau să explice de ce nu a făcut-o.”

Sursa video: Parlamentul European